Cu proiectul pe masă. Noutăți în privința înființării rețelei de gaze naturale la Mărăcineni. Lucrare complexă, pe sub râul Buzău

De câțiva ani se fac demersuri pentru înființarea la Mărăcineni a unei rețele de distribuție a gazelor naturale.

Pentru buzoienii.ro, city-managerul C-tin Dumitru a prezentat ultimele noutăți:

„După cum puteți vedea, avem pe masă proiectul întocmit. E depus la ANRE, așteptăm aprobarea. Lucrarea e una destul de complexă, a trebuit să facem numeroase modificări, iar documentația asemenea. De aceea și durează atât de mult. Ne vom înțepa în conducta Trans-Gaz de la Brădeanca – Vernești. Urmează supratraversarea canalului energetic prin dreptul ultimului baraj de dinaintea vărsarea canalului în râul Buzău. La rând vine cea mai dificilă operațiune subtraversarea râului Buzău. Apoi conducta va trece prin grădini până înspre capătul străzii Mirițescu, unde avem noi o bucată de pământ. Acolo vom înființa SBR-ul, stația de stocare și distribuție. Apoi de pe strada Mirițescu, ultima din Potoceni înspre Mătești, se va coborî cu conducta principală pe marginea drumului județean până la pod la Mărăcineni. Conducta va trece pe sub trotuar, de-asta nu am asfaltat, ci am pus pavele”.

Investiția considerabilă va fi una privată, făcută de o firmă din București.

Patronul firmei își va recupera apoi investiția, pe parcursul mai multor ani, din diferența față de prețul cu care va cumpăra gazul de la Trans-Bus și cel vândut localnicilor și firmelor din Mărăcineni.

O garanție a recuperării investițiilor o constituie densitatea populației din Mărăcineni, dezvoltarea continuă a localității și faptul că aici există și o seamă de consumatori privați.

După o primă fază, în care se va face conectarea locuințelor de pe marginea drumului județean va urma faza a doua în care se va intra cu rețeaua de gaze pe străzile și ulițele laterale.

Înființarea rețelei de la Mărăcineni ar fi prima care s-ar face în județ după după 1989, pentru astfel de lucrări nealocându-se fonduri europene și nici guvernamentale.

loading...

5 comentarii la „Cu proiectul pe masă. Noutăți în privința înființării rețelei de gaze naturale la Mărăcineni. Lucrare complexă, pe sub râul Buzău

  • A existat o tentativa si pe vremea de mult apusa si nu s-a realizat nimic! Poate acum! Dar nu era mai economic sa se racordeze la o alta conducta care trece dincolo de calea ferata si ar mai avea de castigat si com. Vadu Pasii? Poate nu e prea tarziu pentru refacerea documentatiei!

  • Cereți prea mult. Adică un proiect multi funcțional care să ducă gazul și spre Vadu-Pașii(Săgeata) și spre Mărăcineni(Săpoca). Asta ar însemna să se implice ploșnițele bine plătite din Consiliul Județean care cică se ocupă de dezvoltare rurală și alte lozinci. Peste un an se va da în folosință Gazoductul BRUA care va duce gazul românesc din Marea Neagră în Bulgaria, Ungaria și Austria. „R”-ul acela din BRUA înseamnă România care furnizează gazul din zăcământul propriu NUMAI pentru bulgari, unguri și austrieci!!! Românii nu au voie la nici un metru cub de gaz, ei trebuie să cumpere de la Gazprom, cu de trei ori prețul gazului dat de noi altora. !!! Pentru că avem conducători …„patri-hoți” și votanți idioți.

  • Proiectul D lui Dumitru este tare dar de cine va fi facut de Sandel, de Leu noul sau asociat ori de cel ce va plati comisionul mai mare pentru intretinerea traiului de magnat al D lui Dumitru.

  • Știu că la Gălbinași există rețea de gaze! Îmi pare că sunt niște sonde prin zonă, Bentu sau Cilibia! Probabil că la acea conductă vă referiți.

  • Într-adevăr ,un proiect de asemenea anvergură ,nu cred că s-a mai văzut anăla Buzău .Sunt forțe uriașe implicate în el .Cred că dacă se va realiza ,conducerea buzoiană va intra în Cartea recordurilor .Acuma să vedem cum va reacționa și beneficiarii acestei investiții ,pentru că trebuie să se implice cot la cot cu realizatorul lucrării ,și ,de ce nu , să se implice și financiar ,pe lângă munca depusă . Eu îi felicit pe toți pentru inițiativă și dea Domnul să se realizare .Racordarea la gaze înseamnă confort sporit pentru beneficiari ,mai ales că Mărăcineniul este la o aruncătură de băț de Buzău . Vă doresc mult succes .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.