Cu sau fără mașini în parcul Crâng ? Decizia se ia în această săptămână!
Consilierii locali vor decide joi dacă vor mai permite sau nu buzoienilor să pătrundă cu mașinile în interiorul Parcului Crâng.
În acest moment, oricine vrea poate ajunge cu mașina în parc mergând fie pe aleea dinspre patinoar, fie pe cea dinspre unitățile militare din Micro XIV.
Hotărârea de Consiliu Local a fost redactată de consilierul local independent C-tin Ionescu și a stârnit ample polemici.
Pe de o parte sunt ecologiștii, cei care susțin protejarea pădurii Crâng de prezența autoturismelor, de cealaltă buzoienii comozi care s-au obișnuit să vină în Crâng cu mașina. În cea de-a doua categorie mai sunt și patronii cu afaceri în Crâng, dar și buzoienii care au probleme medicale și susțin că altfel n-ar mai putea ajunge în parc.
“Se interzice circulaţia autovehiculelor de orice fel în parcurile din municipiul Buzau si Pădurea Crâng, (pe orice alee amenajată sau neamenajată din interiorul acestora, cu excepţia autovehiculelor aparţinând Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Serviciului de Ambulanţă, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Poliţiei Locale a municipiului Buzău, Direcţiei Silvice, S.C „Urbis – Serv” S.R.L Buzău si societăţilor de întreţinere sau de utilităţi publice. Accesul pentru aprovizionarea unităţilor de alimentaţie publică se va face numai între orele 6.00 – 8.00, utilizând calea de acces către sediul societăţii “Urbis – Serv” S.R.L Buzău, cu autovehicule ce nu depăşesc 3, 5 tone, în baza unui permis de acces emis de Primăria municipiului Buzău”.
Dacă s-ar face un referendum, probabil că numărul celor care ar opta pentru interzicerea accesului mașinilor ar fi majoritar. Numai că decizia va fi luată de cei 23 de consilieri care nici măcar nu pot vota conform propriei conștiințe, ci așa cum se decide la partid.
Interesele și influențele asupra acestei decizii sunt considerabile. De aceea, cel mai probabil, consilierii vor vota împotriva proiectului.
Poliția Locală, prin semnătura directorului Adrian Teodorescu, a avizat negativ acest proiect, motivând următoarele:
„Măsura nu poate fi pusă în aplicare deoarece căile de acces din Pădurea Crâng aparţin Ocolului Silvic Buzău. Nu se află în proprietatea publică sau privată a municipiului Buzău pentru a putea face obiectul reglementării prin Hotărâre a Consiliului Local. Faţă de considerentele expuse, Poliţia Locală a municipiului Buzău nu avizează favorabil Proiectul de Hotărâre”.
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Cred că acest șef al poliției locale ar trbuii să-și de demisia în urma acestui aviz.Dealtfel ar trbuii să plece împreună cu toți polițiștii locali că oricum nu fac nimic bun pentru comunitate,primesc salariile doar pentru prezența la serviciu,nefăcând nimic pentru salariile pe care le primesc.În ceeace îi privesc pe consilierii locali sper să înceapă să-și creieze propria lor personalitate și să-și dea votul conform conștiinței lor și nu conform ordinelor de la partid.Parcul trebuie protejat ca de alfel și oamenii care vin în parc pentru relaxare,nu să se ferească de mașini,biciclete,mașinuțe și alte mijloace deranjante.Dealtfel domnul primar ne promisese anul trecut că va face un regulament pentru plimbările prin parc,dar a uitat ce a promis.Nu știu de ce la alții se poate iar la noi nu.De exemplu la Timișoara în urmă cu aproximativ zece zile a fost votată în consiliul local o hotărâre prin care în piața Operei și străzile din apropiere nu se poate circula cu biciclete,trotinete,role, mașinuțe și oricare alt mijloc de deplasare de acest gen.Întreb. La noi de ce nu se poate ?