Cum a motivat șoferița de pe camion producerea accidentului

E ceva mai grav decât neatenția în accidentul de ieri de pe E85 de la Costești! (vezi VIDEO mai jos)

Reporterul a considerat ieri, imediat după accident, că din neatenție șoferul camionului a acroșat Toyota – pe care a trimis-o pe contrasens într-un Logan.

Răstimp i-au parvenit informații că șoferul, de fapt o șoferiță (dar asta contează mai puțin), a fost atent. Adică, șoferița (47 de ani din Gălbinași) se uita pe unde mergea și a văzut ce se întâmplă în fața sa.

Doar că n-a reușit să direcționeze camionul printre Toyota și SUV-ul, venit de pe drumul secundar (dinspre Pietrosu) și oprit în buza intersecției.

În acest caz e mai grav, înseamnă că șoferița n-are probabil îndemânarea necesară de a conduce un camion.

N-ar fi rău să stea serios de vorbă cu ea însăși, dacă e cu adevărat în stare să piloteze autoutilitara. De astă dată, ca prin minune, n-a existat niciun rănit grav – dar nu se știe pe viitor.

Încă un amănunt interesant. Cealaltă șoferiță implicată, cea din autoturismul Toyota îmbrâncit pe contrasens, se deplasa spre Budișteni într-o acțiune de binefacere. Mai exact ducea hăinuțe unor copii nevoiași. Poate că și asta a contat în faptul că, dincolo de sperietura provocată de cele două ciocniri, a scăpat nevătămată.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!


Citește și:  Îngrijorare într-o comunitate din Buzău după apariția acestui zvon. CLICK AICI

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

5 comentarii la „Cum a motivat șoferița de pe camion producerea accidentului

  • Acea intersecție este extrem de periculoasă. Zilnic ies de acolo spre oraș. Într-un interval de 70 m ai curbă, trecere de pietoni, intersecție cu două drumuri secundare. Nu întâmplător cele mai multe accidente cu pietoni de pe E85 se petrec chiar acolo. Nu întâmplător la 1-2 săptămâni văd urmele unui accident fie când plec de acasă, fie când mă întorc acasă. Soluții? La alegere: 1) Oglindă pe drumurile secundare, Pietrosu și Budișteni, 2) Giratoriu – repet ai o curbă la dreapta imediat peste podul de peste Călmățui, 3) Punct fix radar, cel puțin pe sensul către București și limită 30 km/h. Dar…pe cine interesează?

    Răspunde
  • SUV-ul nu e deloc in buza intersectiei, a oprit chiar departe, se vede ca intre camion si SUV e loc sa mai incapa o masina.
    Daca te uiti atent botul SUV-ului e cu vreo jumatate de metru inainte de iarba de pe marginea drumului si e il linie cu bordura trotuarului (bordura care e amplasata dupa spatiul verde dintre acostament si trotuar).

    Ce sa spuna si aia de pe camion… arunca si ea pisica in speranta ca o crede careva. Doar ca dovezile sunt clare, singurul vinovat e ea.

    Răspunde
  • Si eu ies zilnic de acolo si marea problema este ca nu se respecta limita de viteza. Cand sta politia cu radarul te poti incadra in soseaua e85 relativ repede fata de situatia cand soferii circula cu o viteza destul de mare. Chiar in ziua accidentului am iesit pe la costesti si din spatele meu un camion imi dadea flash-uri sa ma dau din fata lui ca se grabea..

    Răspunde
  • Șoferita de pe camion e vinovată clar. Imaginile vorbesc, suvul nu era ieșit pe carosabil ,oprise demult în așteptare. Aia clar nu a fost atenta sau nu are experiență.

    Răspunde
  • Se vede clar ca soferita de pe camion era calare pe marcajul longitudinal care desparte cele asa zise 2 benzi una de urgenta si una de circulatie asa merg camionagii pe acest drum pentru ca altfel nu au cum daca merg pe prima banda nu au loc ca este prea ingusta fiind o banda de urgenta,daca merg pe a2a banda incurca toata circulatia nu poti sa ii mai depasesti trebuie sa intri pe contrasens sa depasesti crscand sansele de accident.Eu zic ca in primul rand autoritatile sunt de vina ca nu face ceva cu acest tronson de drum sa il lateasca sa il faca intr-un fel si in al doilea rand soferita care a fost neatenta.Ceilalti 2 participanti la trafic nu au nici o vina

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.