Cum a umilit doamna director de la Școala nr. 1 un ziarist

Uitasem de această întâmplare, dar mi-am reamintit-o citind câteva comentarii după accidentul nefericit provocat de doamna director de la Școala nr. 1.

Unii dintre internauți îi reproșează doamnei Monica Gheorghe faptul că ar fi cam cu nasul pe sus, deși n-a promovat „pe bune” examenul pe post.

În contrapondere sunt suficient de mulți și cei care-i iau apărarea, susținând că Monica Gheorghe e o profesionistă, că-și face bine treaba, că e mai exigentă din fire, iar acest lucru e firesc să-i deranjeze pe cei mediocri.

Dar să revenim la singura interacțiune face to face dintre subsemnatul și doamna director. Să fie cu vreo patru-cinci ani în urmă.

Mai mulți părinți au reclamat în timp, la emisiune, că Școala nr. 1 nu dispune în ciuda prestigiului de o banală sală de sport. Și că elevii fac sportul într-o modestă sală de clasă, depășită de vremuri și pretenții.

În ideea de a verifica acest lucru și eventual de a sesiza acest neajuns mai marilor orașului pentru găsirea unei soluții, reporterul și cameramanul au mers în una din zile la școala respectivă.

Numai că, atunci când a aflat pentru ce veniserăm, doamna director a interzis oaspeților accesul în așa-zisa sală de sport.

Nu puteți, sunt elevi în sală, n-aveți voie să-i filmați!

-Nicio problemă doamnă, filmăm sala în pauză, când nu-i niciun elev.

-Chiar și așa, nu vă permit încă să filmați. Trebuie să faceți cerere scrisă.

-Ok, dați-mi vă rog o foaie să scriu cererea.

-Da, dar tot nu puteți să filmați. Cererea trebuie aprobată de Consiliul de Administrație. Și se întrunește abia săptămâna viitoare!

Frustrați după dialog și întâmplarea ciudată, reporterul și cameramanul au plecat. Mirându-se că li s-a închis ușa în nas într-o instituție totuși publică și nu privată. Și că refuzul era unul bizar. Doar doamna director n-avea nicio vină ca școala n-are sală de sport!

Peste vreo două săptămâni, în emisiune revine unul dintre părinți: „Hei, ce ați rezolvat cu sala de sport de la Școala nr. 1 ?”.

A doua zi, reporterul a sunat la școală. „Îmi pare rău, dar Consiliul de Administrație v-a respins cererea”, a declamat doamna secretară de la celălalt capăt.

A fost singurul caz când reporterului i-a fost refuzat accesul într-o instituție publică. Acest episod a revenit din negura timpului acum, citind comentariile celor care acuză că doamna Monica Gheorghe a transformat școala în propria-i feudă. Unde face cam ce vrea, inclusiv să intre cu mașina personală în curte, întrucât afară-i mai tot timpul aglomerat.

Posibil e și ca răutăcioșii să n-aibă dreptate. La mijloc să fie vorba doar de niște întâmplări nefericite, iar doamna Monica Gheorghe să fie o femeie și o directoare de toată isprava. Dar discuția merită făcută.

loading...

11 comentarii la „Cum a umilit doamna director de la Școala nr. 1 un ziarist

  • O increzuta!..
    Numai tipa prin scoala, profesorii nu au curaj sa o infrunte, ca are “pile” si sunt amenintati. Ca sa dai copilul la o anumita invatatoare trebuie sa treci pe la doamna directoare si nu oricum. Si nu este asa competenta cum se spune.
    Nici ceilalti directori nu o privesc cu ochi prea buni. Se crede mult prea buna la toate sedintele si se uita sfidator la toata lumea.
    Vara cand sunt comisii de examene, dumneai nu serveste, ca sa nu fie deranjata. Dar oricum in comisie este greu, se munceste foarte mult, fara sa punem la socoteala si raspunderea enorma. Nu este de dansa, ca oricum nu ar face fata. Si nici nu are nevoie de banutii de la comisie… maruntis.
    Normal ca toate sunt cu acordul sefelor ISJ

  • Domnul/doamna “Anonim”, in comentariul dumneavoastra dezinformati putin! Doamna director pare aroganta, poate o fi nu o cunosc bine, dar in comisiile de examen la Evaluarea Nationala a participat intotdeauna. Scoala nr. 1 a fost si este centru de colectare a lucrarilor la E.N. iar d-na mai sus mentionata a facut parte din comisii si si-a facut treaba foarte bine. Imi permit sa vorbesc, pentru ca am fost implicat in E.N. si admiterea in licee si scoli profesionale si pana se incheiau toate operatiunile legate de admitere, adica pana pe 10 iulie, o gaseam in scoala la datorie!
    O fi aroganta, dar treaba pentru care era platita si-o facea foarte bine!

  • Cum a putut sa faca chestia asta ?? De ce subiectul asta tocmai acum ?? De ce ziaristii pana acum nu au postat acest articol ?? De ce pun paie pe foc ??

  • Cum a putut sa faca chestia asta ?? De ce subiectul asta tocmai acum ?? De ce ziaristii pana acum nu au postat acest articol ?? De ce pun ziaristii paie pe foc ??

  • E o figurantă care terorizeaza pe toată lumea. Se poarta exact ca pe moşia ei. Dacă eşti pupincurist rezişti, dacă nu…E o țață ajunsă directoare accidental. E lipsita de stil şi eleganță.
    Cât despre accident, fereasca Dumnezeu! Din pacate se poate intâmpla…

  • D-na care a provocat accidentul adica directoarea acelei scoli,are legatura cu acele arestari de la ISJ,este aceiasi caracatita mafiota din sistemul inspectoratului unde se examineaza personalul cu usile inchise pe inauntru si cu monitorul descis! Intrebati pe oricine cata spaga se da in biroul d-nei si vb de spaga in Euro nu in lei. Interesati-va cu ce se ocupa sotul d-nei respective si cata influenta are,aproopo sotul doamnei are o functie la APIA unde se negociaza fonduri UE! In concluzie asa cum in toate institutiile statului exista caracatite mafiote asa si in ISJ Buzau exista!

  • Pingback:

  • Pingback:

  • Pingback:

  • OANA, banuiesc ca i-ai fost eleva, nu ai dreptul sa critici un profesor!

  • Pe mine nu mă miră .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.