Cum au ajuns în Crâng cei doi mistreți. „Știam de ei, n-a fost o surpriză prea mare”

Informația că doi mistreți au ajuns aseară în Parcul Crâng n-a fost o surpriză prea mare pentru Virgil Cueru, șeful Jandarmeriei Buzău.

„Au venit peste câmp de la Lipia. Nu e distanță mare. Zilele trecute am primit reclamații de acolo. Că au făcut pagube localnicilor. Mai înainte au fost la Merei, am primit sesizări de la Dealul Viei și Izvorul Dulce. Și mai înainte au fost pe la Pietroasele. Acesta a fost traseul lor. Aseară am reușit să-i alungăm. E drept, nu se știe pentru cât timp”, a precizat pentru buzoienii.ro Virgil Cueru.

După incidentul de aseară Primăria Buzău și Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi s-au înțeles asupra semnării unui contract prin care AJVPS Buzău va fi mandatat să acționeze în aceste situații speciale.

Jandarmeria, instituție care a primit competențe în gestionarea situațiilor în care sălbăticiunile ajung în zine locuite a emis azi și un comunicat de presă, referitor la întâmplarea de aseară.

„Aseară, în jurul orei 22.40, Inspectoratul de Jandarmi Buzău a fost sesizat de către dispeceratul Poliției Locale Buzău despre faptul că în Parcul Crâng din municipiu și-au făcut apariția 2 porci mistreți.

La fața locului s- a deplasat imediat un echipaj de jandarmi, în același timp luându- se legătura cu toate instituțiile care au atribuții în domeniu, respectiv Institutia Prefectului, Primăria municipiului Buzău, AJVPS, DSVSA pentru a acționa potrivit competențelor.

Imediat dupa sosirea în zona indicata, echipajul de jandarmi a informat reprezentanții localurilor publice din zona Crângului, in scopul prevenirii deplasarii in zona a persoanelor din incinta.

În continuare,  împreună cu polițiștii locali, jandarmii au reușit să îndepărteze porcii mistreți prin producerea de zgomote, folosirea semnalelor acustice și luminoase ale autospecialei de intervenție.

După ce au fost îndepărtate animalele sălbatice, echipajele de jandarmi și poliție locală au rămas în zonă parcului pentru a monitoriza situația.

Menționăm faptul că în nici un moment nu a fost pusă în pericol viața sau integritatea vreunei persoane, animalele neavând un comportament agresiv. În situația în care ar fi fost indicii în acest sens, efectivele de jandarmi erau pregatite să acționeze potrivit atribuțiilor legale, prin folosirea mijloacelor din dotare, inclusiv armament.

În cursul zilei de astăzi s- au efectuat patrulări prin întreg parcul, cu efective de jandarmi, poliție locală, pădurari și vânători din cadrul AJVPS, iar animalele nu au mai fost observate.

1 comentarii în “Cum au ajuns în Crâng cei doi mistreți. „Știam de ei, n-a fost o surpriză prea mare”

  • Animalele nu sunt de vină de loc ,în cazul în care nu devin agresive .Dar și aici trebuie să intervină omul pentru a le salva și ocroti .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.