Românii vor pierde 9,3 miliarde de euro dacă legea 5G intră în vigoare (P)

5G este numele generației a cincea de tehnologie pentru rețelele celulare fără fir, aceasta fiind succesoarea tehnologiei 4G.

Sub o presiune internațională imensă și fără consultarea principalilor actori de pe piața românească a tehnologiei, pe 4 august, Ministerul Transporturilor Informației și Comerțului a publicat Proiectul de Lege privind implementarea tehnologiei 5G.

Așa cum indică proiectul, deși legea nu viza un anumit furnizor sau operator, este evident că intenția legii este de a bloca accesul pe piața românească pentru furnizorii chinezi de echipamente.

Furnizorii chinezi sunt implicați în domeniul tehnologiei și în dezvoltarea comunicațiilor din România de aproximativ 20 de ani și au colaborat cu patru mari operatori români, printre care Orange, Vodafone, DIGI și Telekom, menținând un istoric de securitate bun.

Potrivit analizei impactului proiectului de lege, dacă acesta va intra în vigoare operatorii și consumatorii români vor suferi pierderi economice de 9,35 miliarde de euro, iar rețeaua operatorilor de telefonie mobilă va fi instabilă cel puțin timp de doi-trei ani.

În primul rând, companiile chineze nu vor putea participa la construcția de rețele de comunicații a României.

Operatorii vor fi forțați să înlocuiască un număr mare de dispozitive existente. De asemenea, operatorii vor achiziționa dispozitive de rețea wireless și fixă de la alți furnizori la un preț mai mare, necesitând o investiție suplimentară de 4,17 miliarde de euro și costuri de inginerie. În timpul înlocuirii rețelei, operatorii vor suferi o pierdere de venituri de 330 de milioane de euro.

În al doilea rând, companiilor chineze li se interzice să participe la construcția 5G în România. Datorită faptului că nu există concurență suficientă între furnizorii de echipamente, costul rețelelor 5G din România va crește cu 850 de milioane de euro, ceea ce nu este propice pentru operatorii români care utilizează tehnologii avansate pentru construirea rețelelor 5G.

În plus, dacă furnizorii chinezi de echipamente sunt restricționați, Huawei nu va putea participa la ICT-ul românesc și nu va investi pe piața românească. Acest lucru va afecta numărul de locuri de muncă, achizițiile și contribuția economică a Huawei la viitoarea construcție 5G, a cărei valoare se ridică la 4 miliarde de euro și care ar urma să creeze peste 6.000 de locuri de muncă.

Cel mai important risc indus de acest proiect, este impactul devastator pe care pierderea de 9,35 miliarde de euro îl va avea asupra prețului plătit de consumatorii români. În prezent, veniturile celor patru mari operatori din România sunt de aproximativ 3,5 miliarde de euro, ceea ce reprezintă venitul total al operatorilor în aproape trei ani. Suma de 9,35 miliarde de euro este suficientă pentru a construi patru rețele 5G de top în Europa pentru cei patru mari operatori. De asemenea, operatorii vor transmite pierderile consumatorilor, iar tarifele de telefonie mobilă din România vor crește de trei ori de la o medie de 6 euro la 18 euro. Lipsa beneficiilor economice va reduce și mai mult calitatea serviciilor oferite în România, ceea ce implică o revenire definitivă la începutul anilor industriei telecomunicațiilor, când doar foarte puțini au avut acces la telefoane mobile și internet.

loading...

9 comentarii la „Românii vor pierde 9,3 miliarde de euro dacă legea 5G intră în vigoare (P)

  • Traiasca America ,cea super democratica si supercapitalista in care concurenta e la ea acasa!Ptiu,drace!Ipocritii naibii!

  • Trump nu e prost, stie ce face, dar pentru americanii lui, noua ne pune bete-n roate treaba asta. Sa ne plateasca americanii daunele daca vor solidaritate de-asta, oarba.

  • Articolul este tendențios! Viitorul României este langa America, nu langa China! China nu a conceput niciun software folosit la nivel global! Chipset-urile folosite de computere sunt gândite în USA și Europa. Nu poți fi cu fundul in doua luntre! Orice om de buna credință îți spune: ori ești cu mine până la final, ori nu! “Curvele” nu își au locul in aceasta dilemă!

  • Cozma, tocmai asta e faza, ca americanii au pierdut mult teren si chinezii s-au dezvoltat enorm. Aceste embargo-uri arbitrare vor impinge China catre o independenta fata de sistemele de operare americane, iar ca aplicatii deja au o mare parte din piata mondiala. Intel bate pasul pe loc de 7 ani cu procesul de fabricatie si deja ia in considerare outsourcingul complet catre coreeni si taiwanezi, iar chinezii au inceput sa isi faca fabricile proprii, momentan doar pe 14nm. Nu mai e mult pana renunta la licentele ARM si sa vezi atunci bucurie…

    Au si Chinezii bubele lor, dar tribalismul asta impus de americani tarilor aliate nu va duce la nimic bun pentru aceste tari, mai ales pe termen lung.

  • Să sperăm că pe 3 noiembrie 2020 americanii îl vor alege pe Biden președinte.
    Americanii își văd doar interesul lor, iar noi punem botul la politica lor.
    Într-o lume atât de globalizata nu poți să fii doar cu unii. Interesul nostru trebuie să primeze.
    Aproape tot ce se vinde în America este Made in China, pentru că este mult mai ieftin de produs.

  • Chiar nu le este un pic rusine după ce au îmbolnăvit un mapamond? Nu numai ca ma bucur ca îi scot din tara dar, tare m-as bucura, ca toate tarile civilizate sa ii scoată! Bine le fac americanii sau japonezii ca îi exclud si ca isi aduc acasă producția!

  • Nu avem deja covidul de acolo, mai aducem si 5G? ….

  • Articolul poarta apostila “P”, adica este unul publicitar. Am putea afla si noi cine este “publicitarul” care a platit publicarea acestui articol? Ar fi legal, dar si edificator, pentru ca asa am intelege cui apartine acest punct de vedere.
    In general asemenea puncte de vedere PLATITE sunt cat se poate de interesate.

  • Mihai, zis si Sherlock Holmes, de cine ar putea fi platite daca se refera la dispozitivele Huawei in sens pozitiv? De Samsung, de Apple? Si apoi, e legal in ce sens? Ca e cerut de lege? In niciun caz. Sau te referi ca e legal in sensul ca nu e ilegal? Legal e si sa te apuci de-o buca si sa sari intr-un picior, dar nu e nici necesar, nici normal, deci la ce te referi? Le-a dat Trump peste dejte si incearca sa faca damage control, dar, nefiind adaptati la cultura occidentala parsiva, o dau in reclame ca alea cu consumul de sare, zahar ai grasimi de la TV, in loc sa plateasca ceva analisti si ceva forumuri ca sa lucreze subtil la imaginea lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.