„Dacă nu câștig din primul tur, îl las pe cel de pe locul 2!”

Are 61 de ani, din care 27 a fost primar. E unul dintre cei mai importanți pesediști din jud. Buzău – primar din 1992!

E vorba de Dumitru Mitroiu de la Cislău. Azi a produs o declarație tare, în contextul tapajului făcut de alegerea primarilor într-un tur sau două.

„Pe mine mă interesează mai puțin. Eu dacă nu ies cu peste 50%, adică din primul tur, îl voi lăsa pe cel de pe locul doi să fie primar. Eu am câștigat mereu cu peste 50%, indiferent dacă alegerile au fost în două tururi sau într-unul”, a spus Mitroiu.

Edilul din Cislău a mai produs o declarație interesantă:

„Eu zic că mai important decât a fi un primar gospodar, cum se tot spune, e să fi fost om cu locuitorii din comuna ta. Oamenii trec cu vederea peste realizări, fie că sunt sau nu, dar nu uită cum te-ai purtat cu ei”.

Cel mai probabil în două tururi

Guvernul Orban a anunțat că-și va asuma răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi, iar șeful PSD, Marcel Ciolacu, va răspunde printr-o moțiune de cenzură. Deocamdată pare că moțiunea PSD, la care s-a raliat UDMR, nu va trece.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

3 comentarii la „„Dacă nu câștig din primul tur, îl las pe cel de pe locul 2!”

  • Ce fata de barosan are…

  • Ce fata de mafiot are. Ati auzit de Corleone? pe modul asta este domnul Mitroiu. Vrei sa iti deschizi o afacere?? el trebuie sa aibe partea lui, vrei sa cumperi o casa, el trebuie sa aiba partea lui. Iar redactorul acestui ziar online sa ne cam lase cu propaganda asta Mitroistă.
    A iesit cu peste 50% voturi din cauza asistatilor social din comuna..în număr mare ce este drept pe care îi cheamă la “sala de sport ” din comuna si ii amenință că ii scoate de la social, daca nu il votează. Asa ca va rugam frumos domnule Mitroiu, roiu din comuna Cislau ca ne-am saturat pana peste cap de figurile tale de magnat. Oricum nu e problemă, mergi la vilele tale din Sinaia sau la vreunul din apartamentele din brașov sau bucurești. Mafiot cu suflet mare!

  • Nu aveți ceva cârje prin comuna?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.