„Dacă voia să mai fie șeful CJ trebuia să se înscrie la Pro România. Locul s-a ocupat”

Emanoil Neagu, șeful CJ Buzău, a răspuns ieri întrebărilor jurnaliștilor locali referitoare la Carmen Ichim și Pro România Buzău.

Spusele lui Neagu, deși nu s-au vrut unele agresive (vezi mai jos), l-au deranjat totuși pe Felix Rache, șeful Pro România Buzău.

* Neagu: „Eu n-am insomnii, neliniști, nu mă trezesc mai devreme sau mai târziu dacă dna Carmen Ichim va candida împotriva PSD”.

* Neagu: „Dacă la vârf, conducerile PSD și Pro România se vor înțelege să aibă liste comune la parlamentare ? Vor mai putea atunci cei de la Pro România să fie adversarii noștri la locale ?”

* Neagu: „Se poate întâmpla ca la centru să se decidă altfel decât s-a stabilit în provincie în privința alianțelor”.

Astfel că astăzi, Felix Rache, nemulțumit de spusele lui Neagu, a trimis către buzoienii.ro următoarea replică:

„Spre deosebire de domnul Neagu, eu sunt și vicepreședintele PRO România, sunt parte din decizia partidului. Deci, rămâne cum am stabilit – nu avem alianță la Buzău.
Dacă voia sa fie presedintele CJ Buzău dnul Neagu trebuia să se înscrie din timp în PRO România. Acum e târziu, s-a ocupat locul. Mă cunosc cu domnul Neagu, dar suntem prieteni fără beneficii.
Cei care au vrut sa se alieze cu noi la Buzău au venit la PRO România sau vor veni.

P.S. Are dreptate domnul Neagu, deciziile se iau de la „centru”. Să stea liniștit, că eu de acolo sunt”, a încheiat Rache.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

4 comentarii la „„Dacă voia să mai fie șeful CJ trebuia să se înscrie la Pro România. Locul s-a ocupat”

  • Rache,cine te-a sfatuit sa faci declaratia asta? Georgescu Marius, coordonatorul campaniei si viitor candidat la Cilibia? Ne faci sa râdem, la ce trecut are si prietenii in P.S.D are Georgescu, o sa scoateți un 10% la alegeri.

    Răspunde
  • Scamatorul asta de Rache crede ca daca a trecut de la statutul de pupincurist al lui voiculescu la cel de „gunoier sef” la ProRomania a devenit mare scula politica?

    Răspunde
  • Tudose, Ciolacu si Rache sunt cei mai buni prieteni. Credeti ca Rache spune prostii, cand spune ca Neagu a pierdut functia de presedinte la CJ. Cei trei au hotarat ca Toma sa fie primar si PRo Romania sa ia Consiliul Judetean. S-a prins si Neagu de manevra, dar nu are ce sa faca.

    Răspunde
  • Toti fosti asa zisi „ziaristi” se vad mari „politicieni” asa cum este si R. Bogdan. Uni dintre ei sar etape in cariera lor de oameni.Don Rache in politichie trebuie sa ai grija de pielea matale si pe urma sa vb. de alti.Pacat ca ai fost un comentator agreat de public si acum esti un baiat bun la toate in gasca la Ponta.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.