De când se va face parcare cu plată la Jabbar

Parcare cu plată la Jabbar. E măsura prin care autoritățile speră să reducă numărul de mașini din zonă, dar și blocajele ce se formează des aici.

„Plata se va face prin SMS. Va exista și o aplicație prin care tariful va fi debitat de pe card. Se vor face marcaje de parcare pe ambele laturi ale străzii Spiru Haret în zona părculețului. Cine nu va plăti riscă să se trezească la plecare că are roțile blocate. Sistemul va fi implementat la Buzău între aprilie, cel mai devreme, și iunie-iulie, cel mai târziu”, ne-a declarat Alin Radu, oficial Urbis Serv.

În opt parcări din centrul orașului, unde va exista tarifare progresivă, municipalitatea a comandat deja unei firme de profil achiziția de parcometre.

În aceste opt parcări centrale începând din aprilie – mai pe lânga variantele SMS + aplicație pe mobil, parcarea va putea fi plătită cu cardul sau cash cu bancnote/monezi.

„Contractul a fost semnat, urmează să vină parcometrele. Firma care ni le va furniza ne va oferi la pachet sistemul de plată prin SMS și aplicația de pe mobil”, a informat Ileană Bănucu, director executiv în Primăria Buzău.

Pe măsură ce Urbis Serv va începe să aibă încasări, astfel de parcometre vor fi montate în toate parcările cu plată din Buzău.

Citește și:

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

4 comentarii la „De când se va face parcare cu plată la Jabbar

  • Să incepem cu inceputul!
    1) toate suna a campanie electorala. Toate au finalitate iunie 2020!
    2) avem un oras plin de cratere pe sosea si pe trotuare, nu avem alte parcari in oras, dar ne doare burta de parcarea de la jabar!
    3) inainte de a pune aceste “bancomate” ar trebui asfaltata zona (trotuare si strada)
    4) bdul Balcescu (colt cu Unirii colt cu Casa alba) este jalnic. Plin de gropi.
    5)strada Spiru Haret de la un cap la altul plina de gropi, denivelari, guri de canalizare peste sau sub nivel;
    6) eliminam angajatii prin cumpararea acestor “bancomate” dar nu se vede starea jalnica a spatiului verde din oras.
    Parcurile sunt pline de rahatii cainilor acelora care nu sunt sanctionati ca nu au punga la ei pt a aduna mizeriile patrupezilor!
    Si lista poate continua!

  • Am inceput cu parcarile de resedinta,continuam cu parcari cu plata, si in curand bariere la intrarea in Buzau. Trai neneaca pe bani babachi/ contribuabililor.

  • Care parcare ???? e pur si simplu o strada , in buzau nu avem nicio parcare construita de la 0

  • Domnule Zicu, nu mai mințiți. Duceti-vă acum in Micro XIV în capăt la statia de autobuz se vedeti ca se lucreaza la o astfel de parcare. Si in fosta statie de maxi taxi tot în Micro XIV s-a amenjat parcare nouă, urmează să se asfalteze în martie. Duceti-vă la Perla, la blocurile de nefamilisti sa vedeti si acolo ce s-a făcut in locul noroaielor. Mergeti si in spatele Liceului Pedagogic, lângă biserică sa vedeti parcare noua.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.