De ce nu mai sunt lăsați angajații în clădirea de pe str. Victoriei
Situație nefericită pentru Direcția Agricolă Buzău și angajații săi.
Instituția a stat ani la rând cu chirie în imobilul de pe str. Victoriei.
Numai că, de la 1 decembrie, proprietarul – Asociația Femeilor Ortodoxe, filiala Buzău – a pus în vedere „agricultorilor” să se mute.
„Ne pare rău, nu avem ce face. Pentru acest imobil plătim un impozit anual la primărie de peste 500 de milioane de lei vechi. Adică 1,3% din valoare, clădire nerezidențială. Chiria pe care am încasat-o de la Direcția Agricolă nu acoperă impozitul. I-am rugat să mărim chiria, nu au fost de acord. Soluția care ne-a rămas e să renunțăm la chiriaș și să schimbăm încadrarea juridică. De la nerezidențial la rezidențial, unde impozitul e mult mai mic, 0,2%”, ne-a declarat consilierul juridic al asociației.
Ca să poată schimba încadrarea pentru 2023, trebuie ca la 1 decembrie 2022 clădirea să nu mai aibă chiriaș.
Direcția Agricolă a găsit, la urgență, un nou sediu de închiriat, la Galleria Mall, dar acolo pot fi primiți abia după 15 decembrie. Atunci se vor încheia amenajările.
Instituția rămâne în aer pentru perioada 1-15 decembrie.
„Sperăm să găsim înțelegere, nu putem închide și trimite angajații acasă. În acea perioadă trebuie să primim dosarele pentru 2700 de agricultori din Buzău. Ieri a ieșit ordinul de ministru, se vor acorda despăgubiri pentru secetă”
Citește și:
Bre, nea juristule! Nu ne lua de proști! Prima oară când au semnat contractul de închiriere clădirea avea aceeași încadrare. Pune toate cifrele pe masă ca să te credem! Recunoaște bărbătește că propritarul nu mai este mulțumit de mărimea profitului obținut din chirie și vrea mai mult. Asta cu chiriașul nu vrea să dea mai mult este balet de la balșoi teatru. Chiriașul este instituție a statului, nu doare pe nimeni burta de cât se plătește pe chirie. Banii vin de la buget. Este o vacă de muls nesperată atât pentru propritar cât și pentru cel ce semnează în numele chiriașului. Ca să nu fie acuzați de carapșăn au croșetat povești de genul acesta.
Ce fac 50 de bugetari reprezentanti ai unui minister fara obiect de activitate intr un judet ca Buzaul?Taie frunze la caini si misca hartiile intre birouri pe banii fraierilor care muncesc pe salarii mici si pe impozitele si taxele cetatenilor onesti.
Clădirea este a Arhepiscopiei Buzău!