De ce țin politicienii cu dinții de sistemul centralizat

Două sunt, în principal, motivele.

La societățile de tip RAM pot fi angajați sute de inși – clientelă de partid/personală. Sunt și câțiva profesioniști, dar grosul sunt angajați direct de Costel și Fănel, politicienii de frunte ai orașului.

Al doilea motiv e că prețul gigacaloriei va fi ținut artificial sub cel real cu subvenții din bugetul orașului. De ce ? Pentru ca aceiași Costel și Fănel să se împopoțoneze că datorită lor oamenii plătesc mai puțin la căldură. Asta-i, evident, o manevră electorală pentru ca la alegeri cetățenii mai săraci să-i voteze pe Costel și Fănel. Politicienii își asigură continuitatea în funcții, ținând însă orașele în subdezvoltare – întrucât banii de investiții se duc în subvenții.

Uneori se mai întâmplă și minuni

Da, uneori, se întâmplă ca la conducerile orașelor să ajungă (din întâmplare) și oameni care gândesc corect. Care văd negru pe alb că gigacaloria vândută de RAM e de două ori mai scumpă decât cea produsă de banala centrală de apartament. Și care văd inclusiv gradul de înapoiere (rămânere în urmă) ale orașelor lor. Și atunci, iau decizia corectă, de închidere ori limitare a RAM-ului local. S-a întâmplat, doar aici în zona Munteniei, la Târgoviște, Slobozia, Brăila, Buzău și Galați.

Ce fac acum alde Costel și Fănel

Fie că mai sunt sau nu la butoane, alde Costel și Fănel, alimentează ideea că, vezi Doamne, centralele de apartament sunt poluante. Nu fabricile și mașinile poluează, nici măcar sobele cu lemne, centralele de apartament sunt vinovate (pentru toate relele din lume).

Foto, săptămâna trecută, Buzău, Micro XIV. Oare ce poluează mai tare ? Furnalele sistemului centralizat ori centralele de apartament ale oamenilor ?

Cum doar obida asta verbală față de centralele de apartament (ori de bloc) nu-i lucrativă, alde Costel și Fănel caută acum altceva. Să impună diverse taxe și impozite pe centralele de apartament, doar-doar oamenii vor renunța la centrale ca să se întoarcă la sistemul centralizat. Sau, acolo unde sistemul încă rezistă, să-i sperie pe oameni (și să-i facă să renunțe).

La Buzău s-a încercat zeci de ani ținerea cetățenilor în captivitate la sistemul centralizat prin taxa de „echilibrare hidraulică”. Dar, chiar și așa, oamenii tot și-au pus centrale, sătui de caloriferele călâi ori de așteptarea a zece minute până la apariția apei calde la robinet.

loading...

15 comentarii la „De ce țin politicienii cu dinții de sistemul centralizat

  • Centralele de apartament sunt poluante; la fel si centralele de cartier pe gaz. Intr-un apartament nu poti (economic inainte de toate) sa montezi o sursa de caldura nepoluanta/de energie verde.
    Sistemele centralizate puteau fi rentabile daca erau administrate eficient. Si pretul energiei termice trebuia sa fie foarte mic, dar la centralele de cogenerare, costurile s-au mutat pe energie termica (care este un produs rezidual, secundar, care ar fi trebuit sa fie zero pret de productie), iar beneficiile pe energia electrica (cu pret mic de productie si pret mare de vanzare).
    Cu alte cuvinte:
    – un sistem centralizat poate fi mai ecologic;
    – un sistem centralizat poate fi mai ieftin (daca nu sunt incarcate costurile de productie de la centrala de cogenerare si daca nu sunt incarcate costurile de distributie).
    Dar cum Romania a fost si este condusa cam fara cap (de oameni politici fara competente profesionale), avem rezultatul care il avem.
    Primarul Boc de la Cluj o fi nebun cumva cand spune ca nu mai vrea sa aprobe centrale de apartament, iar toate blocurile noi sa aiba centrala termica proprie, eventual verde, din surse de energie nepoluanta?
    Nu pledez pentru RAM, am renuntat la ei demult din pricina calitatii, nu neaprat a costului.
    Pledez pentru eficienta si ecologie. Eficienta poate fi data de centrale de bloc/cartier; ecologia la fel. Centralele de apartament nu pot fi ecologice, nici eficiente, dar mergem inainte cu ele.
    Sigur unii vor spune ca sunt eficiente/economice pentru ca RAM-ul a vandut scump energia termica; sau ca oamenii au investit in izolatie termica; sau ca unii pur si simplu au inchis centralele cand au plecat de acasa, cateva ore sau zile.

  • Din date publice (pe site-ul ANRE), la nivel de an 2018, pretul energiei termice furnizate de Veolia Ploiesti era cu 60% mai mic decat cel al RAM Buzau. Pentru ca VEOLIA are propria centrala de cogenerare si nu transfera costurile exclusiv pe energie termica cum, probabil, s-a intamplat la ECOGEN Buzau.
    Deci 60% doar din acest aspect. Daca mai adaugam si investitiile in retelele de transport a energie termice si optimizarea personalului, se putea ajunge la un pret final chiar si mai redus.

  • Ar trebui să taci Dle TEREACĂ. De multe ori spui niște lucruri eronate.

  • Si la grajdurile din Marghiloman si salile de spectacol inutile pot fi angajati slugile politice

  • New York-ul se incalzeste si se raceste centralizat (Manhatan – 8 mil de insi), aburii din canale din filme sunt reali si azi. Ca aia-s prosti.

  • Unii daca nu vad fumul de la distanță, cred că sistemul este ecologic. Greșit.
    Sunt multe centrale de apartament ineficiente și poluante. Dar dacă nu se vede negru, înseamnă că e verde.

  • Domnule Tereaca ,acum vrei sa-l scoti pe Domnul Primar curat pentru ca au fost aruncati la gunoi milioane de euro , bani bagati de la BERD in schimbarea tuturor tevilor de la CET pana-n oras ???
    Cat despre manevra facuta de Boscodeala cu Ecogen a fost o alta smecherie,dar vezi dumneata a fost facuta de politicieni in detrimentul buzoienilor ca de alfel si distrugerea RAM-ului .

  • Corect cu New York-ul dar….și cei din vârful zgârâie- norilor au aceași temperatura ambientală/ apă caldă menajeră ca cei de la parter. La aceleași costuri.
    Poate “învie” tov Leo Tz așa, brusc și deodată, chiar și sub alte identități ( că de obicei aș putea spune), să ne explice el ce bine se îngheța în case în sublimul sistem centralizat din minunata epocă de aur… Nu știu alții însă eu chiar îmi amintesc…și nu vreau să mai repet experiența.
    Sistemul centralizat este eficient când este gestionat de profesioniști neimplicați politic. Ceea ce la noi nu este cazul.
    Votez pentru centrală proprie!

  • Un articol comandat de Toma, pentru că se pregătește să bage în faliment și RAM TERMO VERDE.

  • Narcis ai perfecta dreptate! Trebuie avut in vedere, in cazul particular al Buzaului si ceea ce a mentionat Stelu. Adica, spre deosebire de alte orase, noi beneficiam de o retea de distributie relativ noua si performanta. Daca Toma ar fi reusit sa puna mana pe Ecogen, asa cum a facut cu Compania de apa, acum Tereaca ne-ar fi povestit cat de performant e sistemul centralizat!!! Propaganda populisto-comunistoida isi face treaba!
    Pentru cei ce povesteau despre New York, mai trebuie spus ca prin conductele principale se plimba abur, nu apa calda, iar la diferite nivele (strada, cladire, etc.) exista “centrale” ce transforma aburul in apa calda pt calorifere si consum. Alimentarea se face, la cladirile inalte (ca si la apa rece de consum), de sus in jos.

  • De muuuulți ani m-am tot întrebat cum se asigură apă caldă și căldură în marii ” zgârie-nori ” din metropolele occidentale … Interesant răspunsul de la ” Conturbatoru ” cu alimentarea de sus în jos și cu instalațiile tehnice aferente aflate într-un spațiu special proiectat … Se pare că acolo nu se inundă nimeni de la vecinul de deasupra ! ( Precizez că sunt deținătorul unei centrale de apartament , care cam poluează dar își face perfect treaba).

  • Câte blocuri turn sunt în Micro XVI? Din ce unghi /parte este făcută poza?

  • E făcută de la mine de la 8 de pe Unirii Sud.

  • Ileana Cosanzeana :RAM E IN FALIMENT DEJA ,dar cu siguranta intra si RAM TERMO VERDE , saracii nici nu stiu ce fac pe acolo .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.