„De fapt, avem de-a face cu o protejare a epidemiei!”😯

E comentariul trimis în această dimineață de un cititor (la articolul cu protestele de la Buzău) și care i-a atras atenția reporterului (prin formularea „avem de a face cu o protejare a epidemiei”).

Buzoienii.ro e un spațiu în care pot fi exprimate opinii diferite (câtă vreme nu conțin insulte și calomnii). Astfel că, după sute de articole legate de coronavirus, infectați, decedați etc., poate fi publicat și unul cu o abordare diferită (cu riscul de a fi considerat conspiraționist, iresponsabil, etc.)

Jos masca, jos masca(rada)! – trimis de un cititor

Realitatea pe care nu vrea nimeni să o recunoască este aceea că, de fapt, avem de-a face cu o protejare a epidemiei. Lockdown-ul mondial nu a făcut nimic altceva decât să împiedice imunizarea de grup. Diversele restricții au efecte extrem de perverse. Respectând tembela regulă a portului măștii peste tot nu faci altceva decât să-ți fragilizezi sănătatea. Când dezinfectezi până la demență, faci chiar mai rău, întrucât n-am fost făcuți într-un laborator steril, cu atmosferă controlată. Trăim cu agenții patogeni de când ne știm pe acest pământ. Sunt parte din viața noastră. Permanent avem schimburi cu lumea exterioară. Asta e viața: trebuie să respirăm, să mâncăm, să bem apă. E normal să fie așa. Zi de zi, prin schimbul pe care-l avem cu mediul înconjurător, ne „infectăm” dându-i de lucru sistemului imunitar, acest „străjer” care ne păzește sănătatea. Dacă ne-am impune să trăim într-o lume sterilă, probabil că la primul contact cu mediul natural am muri întrucât am avea sistemul imunitar atât de slăbit și neantrenat încât n-ar face față unei interacțiuni cu mediul ambiant. Totuși, nu ne permitem luxul de a ne transforma din oameni în ființe de laborator!
Ce-i cu virusul ăsta? Păi cam același lucru care-a fost cu orice virus de când e lumea. Dat fiind faptul că sistemul nostru imunitar nu-l cunoaște, are o manifestare mai violentă la început. E normal. Apoi, treptat, se produce imunitatea de turmă, virusul devine parte din viața noastră, iar sistemul imunitar „învață” să-l elimine. E elementar! Ce scop au lockdown-urile? Tocmai împiedicarea formării imunității de turmă, favorizarea marilor companii farmaceutice și a modelului lor de business. Ni se prezintă vaccinul ca unică soluție. Oare e așa? Evident că nu. Mai mult, actualele vaccinuri de fapt nu sunt vaccinuri. Popular spus, ele nu instruiesc sistemul imunitar cum să lupte, ci creează o barieră împotriva infectării. În momentul în care bariera artificială se distruge, organismul e la fel de neajutorat ca înainte. Astfel, așa-zisele vaccinuri nu fac altceva decât să perpetueze un model de business care și-a găsit un teren fertil în parazitarea sănătății publice. Înțelegând asta e lesne de văzut cum modelul de business al acestor companii e mai toxic decât virusul în sine”.

Probabil că buzoianului care a scris rândurile de mai sus i se va replica (în primul rând) cu argumentul că România nu-și permite o imunizare „de turmă” întrucât locurile din Terapie Intensivă sunt limitate, iar o astfel de abordare a virusului ar duce la (prea) mulți decedați (mii, zeci de mii, sute de mii ?). Totuși, discuția merită făcută.

loading...

8 comentarii la „„De fapt, avem de-a face cu o protejare a epidemiei!”😯

  • ARE DREPTATE, medicii care trateaza si vor sa vindece de covrig sunt ANCHETATI…

  • Astăzi 8 morți?
    Ce se protejează?

  • România este țara din Europa cu cele mai puține testări. S-au înregistrat până în prezent peste 1 milion de îmbolnăviri. Probabil, în realitate sunt de 5-10 ori mai mulți oameni care au trecut prin boală. Probabil asta este și logica închiderii supermarketurilor la ora 20. Să se producă viermuieli care să genereze noi infectări, administrația de la București observând scăderea îngrijorătoare a acestora, situație care nu-i convine.
    Frau Merkel cât e ea de jupână a Europei a făcut un pas în spate și a renunțat la niște restricții cerându-și scuze poporului german. Treaba se împute prin toată Europa. Mascarada se apropie de sfârșit.

  • Argumentul cu morții este suprem! De parcă Covid-19 a inventat moartea! Răsfoiți statisticile și comparați cu morții din anii dinainte de Covid, dar probabil cer prea mult!
    Nu mai spun să luați în calcul și câți bolnavi cronici nu au putut fi tratați în această perioadă!

  • Mda! Ii doresc sa-si pastreze pozitia si cand va iesi dupa cateva saptamani petrecute la TI si va constata ca a ramas cu sechele la plamani!
    E foarte usor sa faci, asa, judecati de valoare, bazate pe statistici, presupuneri si alte generalitati. Din cate inteleg e adeptul sacrificiului pentru obtinerea imunitatii de turma. Pai sa-l vedem sacrificandu-se!

  • @Conturbatoru’
    Mulțumesc pentru gândul bun.

  • Cam gresite opinii.
    Suedia care a fost mai permisiva in restrictii are de 10 ori mai multi morti decat vecinele Finlanda si Norvegia. Iar Suedia are alt sistem medical, are densitate mai mica a populatiei si alta disciplina civica.
    Un alt exemplu cu imunizarea de turma este Brazilia cu enorm de multe victime.
    Prin restrictii s-a castigat timp, s-au salvat vieti. Vaccinarea este calea spre iesirea din infern (Israel sau Marea Britanie ne arata cat de mult au scazut cazurile in urma vaccinarii masive).

  • Degeaba le explici la melteni, ei…Batman….huhuhu….Batman….huhuhuhu….si tot asa.

    Cei care nu cred in restrictii, sa se uite la tarile din jur: unde a fost relaxare e JALEEEEE….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.