De unde s-au împrumutat „spicele” pe logo-ul orașului Buzău

E un apel inspirat la istorie. „Spicele” atașate logo-ului Buzăului la evenimentele importante au fost împrumutate de pe lespedea sarcofagului din Cimitirul Eroilor.

Sub Domul din Cimitirul Eroilor se află rămășițele a peste șapte mii de eroi buzoieni, căzuți în primul război mondial

„Spicele” – în fapt sunt frunze de laur (simbolul antic al triumfului, al victoriei) – au fost observate pe lespede de Adrian Mironescu, designerul de brand din Iași care a realizat logo-ul Buzăului.

„Am ajuns la Buzău cu prilejul celebrării Zilei Eroilor. Atunci am văzut domul, mesajul de pe lespede, dar și acele frunze de laur care încadrau cascheta militară. Mi s-a părut potrivit, un simbol puternic încărcat de semnificație. De asta l-am atașat logoului Buzăului, iar împreună se potrivesc la evenimentele importante”, ne-a declarat azi Adrian Mironescu.

Hop și Gloria Buzău!

Logo-ul Buzăului și alăturarea frunzelor de laur le-au făcut cu ochiul și celor de la clubul sportiv al orașului – SCM Gloria Buzău. Astfel că săptămâna trecută, la conferința de presă susținută de Ilie Stan, în spatele antrenorului era postat un panou cu noua sigla a clubului. Fix aceea a logoului Buzăului plus frunzele de laur.

Să sperăm că sportivii clubului din Crâng vor fi vrednici de un asemenea blazon, încărcat de semnificații.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.