De unde sunt decedații și cum s-a întâmplat. DECAPITAȚI!
E cel mai grav accident rutier din 2021, cel puțin până acum, din România.
Sunt deja trei decedați (34 ,48 și 60 de ani) – toți din Scutelnici și ocupanți ai banchetei din spate! Doi dintre ei au fost efectiv decapitați!
În stare gravă e și pasagerul din dreapta față (52 de ani) – pentru care s-a chemat și a ajuns la fața locului un elicopter SMURD. „Probabil că e grav și el, elicopterul e de zeci de minute aici și nu mai pleacă”, ne-a transmis un martor.
Șoferul, pe nume Casian Iacob, 52 de ani, din satul Brăgăreasa, comuna Scutelnici a scăpat cu viață. Este rănit, dar în afara oricărui pericol.
Doi dintre decedați sunt tot din Brăgăreasa (conform unor prime informații pe unul l-ar chema Manolache, iar pe unul Ninel), iar unul din Mitropolia.
Teribilul accident s-a produs în urma unei depășiri ratate pe drumul județean dintre Glodeanu Siliștea și satul Cârligu Mic. Mașina a ajuns prima dată într-un mal de pământ, de acolo a ricoșat pe celălalt sens unde a izbit un copac și s-a oprit pe plafon – în afara carosabilului.
Cei cinci ocupanți lucrau în construcții și se deplasau de dimineață cu Loganul spre satul Căldărușanca – unde aveau o lucrare.
Info UPU despre șofer: „La UPU Buzău a ajuns un barbat, in varsta de 53 de ani, care a a suferit un traumatism cranio-cerebral, un traumatism cranio-facial, multiple plagi la nivelul scalpului si fetei, plaga la nivelul membrului superior. Barbatul este stabil hemodinamic si respirator, constient, in curs de investigatii”.
Citește și: