Decizie severă, azi, a judecătoarei Lăzărescu

În dicționarul de argou al limbii române cuvântul viețaș înseamnă condamnatul la închisoare pe viață.

Un viețaș va fi cel mai probabil piromanul Cosmin Dan, cel care a aruncat cu benzină peste Valentina Nica, apoi i-a dat foc, iar fata a murit în chinuri groaznice.

Astăzi, judecătoarea Mădălina Lăzărescu a achiesat la propunerea procurorului de caz (dar și a sa!) și a schimbat încadrarea (din oficiu, dar și la cererea acuzării).

De la omor cu premeditare (maximum 25 de ani) la omor cu cruzimi (închisoare pe viață)CLICK AICI pt. documentul oficial

Sentința va fi pronunțată de judecătoare pe 28 ianuarie, dar după decizia de azi deznodământul e aproape știut.

De altfel, buzoienii.ro a scris încă din ziua incendierii (23 februarie 2019) că aici se va ajunge (CLICK AICI), după consultarea mai multor surse avizate.

Articol publicat de buzoienii.ro pe 23 februarie 2019 – CLICK AICI

După sentința pe fond de pe 28 ianuarie, Cosmin Dan vă încerca să obțină mai multă bunăvoință de la magistrații de la Curtea de Apel Ploiești, unde se va judeca apelul.

Sentința dură se vrea a fi și un exemplu pentru alți tineri teribiliști că jocul cu viața altora se pedepsește crunt.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...
   Send article as PDF   

17 comentarii la „Decizie severă, azi, a judecătoarei Lăzărescu

  • Exista o mare problemã .. doamna Judecãtoare.. Mai bine le dai Câte 10 ani ..tuturor care au participat la Aceasta distracţie cã toţi au fost acolo..decât sã distrugi viitorul unui copil care a crescut fara mamã Orfan ..toţi trebuie traşi la rãspundere..pentru cã daca prieteni cei care au adus benzina nu executa ordinul primit de Acest cosmin dan.. nu se mai întâmpla nimic..si toatã lumea era bine..Nu poţi da sentinţa pe viatã unui copil pentru o pro… voi nu ştiţi nici mãcar codul de procedurã Penalã.

  • Vezi sa nu pierzi Coroana Doamna Judecátoare.depinde de tine daca vrei sã mai locuieşti în buzau. Nu te face Cunoscutã sã faci abuz de putere în necazul Acestui Copil care a crescut de unu singur si a muncit ca un câine.

  • Ma asta care comentezi, tu ești retard!?!? Cică a distrus viitorul unui copil,dar el cea făcut?? A luat viata unui copil. Nu merita pe viata.merita condamnare la moare. la fel prin ardere sa simtă și el cum este.

  • Poate nu merita sa faca închisoare pe viata pentru ca ei amîndoi stiu ce s-a întîmplat între ei dar nimeni nu are dreptul sa omoare ,asa ca sa i se dea cît se poate de mult

  • Nu Tereaca, nu o decizie severa ci o decizie mai mult decat corecta !
    Fapta putea fi incadrata cu usurinta si la terorism dat fiind ca, pe langa torturarea si uciderea fara scupule a victimei, acest baiat de bani gata a pus in pericol viata a tuturor locatarilor din respectivul imobil.
    Astfel de monstri te fac sa regreti ca a fost abolita pedeapsa cu moartea.

  • Așa și merită cocalarii-criminali, pârnaie pe viață.
    Dar trebuie băgați niște ani și complicii, ăia de au adus benzina, plus tuta.

  • Voi habar nu aveți adevarul . Dumnezeu sa îl ajute sa iasa cât mai repede din închisoare! Este un copil deștept , cuminte ! Nu ceea ce scrieți voi . O sa se facă dreptate la un moment dat

  • Pentru ambele incadrari pedeapsa minima e identica de 15 ani atat pentru omorul calificat premeditat cat si pentru omorul calificat prin cruzimi. Si pedeapsa maxima e identica.
    In concluzie nu s-a schimbat nimic, doar au vrut sa ofere presei un titlu mai socant adaugand cuvantul cruzimi la ceva ce e un banal omor.
    E neplacut sa vezi ca magistratii sunt mai preocupati de cum apar ei in presa si cum sa para mai duri si mai periculosi in presa decat de a aplica legea corect, conform literei si spiritului legii.
    Ai zice ca preocuparea lor e sa para ca sunt mafioti periculosi cu care sa nu te pui, dar nici aia nu mai gandesc asa si nu vor sa se mai faleasca ca sunt ei periculosi in zilele astea.

  • Daca stai sa privesti obiectiv cazul, e clar ca a fost un act banal de teribilism tineresc de amenintare si dorinta de impunere care a degenerat o ucidere din culpa din prostia enorma a individului care credea ca realitatea e ca in filme.

  • Încadrarea la omor deosebit de grav, fiind comis prin cruzimii, este o acuzație foarte serioasa. Detaliile care au apărut în presa arata într-adevăr ca a fost vorba de o fapta comisa cu o lipsa totala de respect fata de viata umana. Cu siguranță probele din dosar au determinat cei doi magistrați sa încadreze fapta la pedeapsa cea mai drastica din codul penal. Și încă un element de care se tine cont este impactul social, care în cazul de față, a fost unul deosebit în comunitate. Cei care sunt preocupați de viitorul acestui cetățean trebuie sa știe ca după 20 de ani (minim) are posibilitatea de a fi eliberat condiționat.

  • Faptul ca a crescut fara mama ii da dreptul sa ia viata altcuiva? A pus in pericol zeci de locatari ai blocului.incepand cu varsta de 18 ani suntem majori, avem drept de vot si raspundem pt ceea ce facem. Injectie letala merita. Copiii cuminti care muncesc nu omoara oameni si nu se drogheaza. Nici teribilismul nu e o scuza. Sa putrezeasca in inchisoare, desi sta acolo pe banii mei. Acest Cosmin Dan este doar un interlop, sunt convinsa ca nu a muncit o zi in viata lui. Daca facea banii muncind, nu ii dadea pe droguri. Felicitari dnei Judecator

  • Așa este , lumea sănătoasă la cap își da seama ca aici a fost un accident prost și nu se gândea nici el ca va lua foc apartamentul se știe faptul ca a încercat sa o salveze și chiar a fost singurul care s a zbătut sa o salveze când și a dat seama ca fata a rămas in apartament. Asta cu incendierea victimei de acest băiat a fost mediatizata de către Ziariști cu scopul de a face audiență și bineînțeles banisori !!!

  • Ucidere din culpă? Pe ce lume trăim? Și apropo de amenințarea acelui “Anonim” la adresa doamnei judecator, cred ca individul nu stie ce face. Dacă tot esti implicat asa emoțional poate înveți ceva din speța asta ca sa nu cazi in penal. Este un sfat, tu decizi ce vrei sa faci cu viitorul tau.

  • Bravo, dle Traian B. Poate ar trebui Tereaca sa dai toate datele celui care a amenintat judecatoarea, institutiilor abilitate. Sentinta asta trebuie sa fie luare aminte pt toti cei care nu se tem de lege si considera ca isi fac dreptate cu mana lor.traim in anul 2020, nu in jungla sa omoram oameni dupa bunul plac

  • Când văd ce limbă română folosesc comentatorii de aici, mă gândesc că, poate, pedeapsa pe viață ar trebui extinsă și pentru maltratarea limbii. Voi ce școală ați făcut, măi, comentatorilor?…

  • La modul in care si-a planificat si pus in aplicare apucaturile criminale,individul nu poate fi decat condamnat pe viata.Dar,ca pedeapsa pentru el si ceilalti implicati in acest crud asasinat sa fie completa,este absolut necesar ca si ceilalti participanti sa fie adusi in fata legii si trasi la raspundere pentru complicitatea la acest asasinat.Eliminarea unor astfel de nemernici din societate si comunitate este o necesitate.Altfel ,se va ajunge ca societatea in care traim ,sa ajunga(daca nu cumva a si ajuns) o adevarata Sodoma si Gomora. In cazul de fata,este datoria judecatoarei fata de victima,familia acesteia si societate sa il elimine din randul oamenilor pe acest asasin prin singura sentinta corecta pe care o poate da: condamnarea pe viata a asasinului si trimiterea in judecata a complicilor acestuia.

  • Toți comentatorii au dreptatea lor. O societate care vrea să se însănătoșească trebuie să pedepsească drastic atentatul la viață dar și criminalitatea economică, jaful în avuția publică unde justiția se face de 30 de ani că nu vede, încurajând capitalismul de junglă cu superbogați din fraude și săraci din bun simț ori neputință. Unii comentatori au înțeles greșit, și presa a preluat fără minima documentare, condiția socială reală a tânărului. Nu este nici „băiat de bani gata”, nici „cocalar” și nici „interlop”. Mama lui a murit iar tatăl este un meseriaș priceput și onest.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.