Declarația zilei. Directorul Vasilescu, de la Integral: „Dacă primesc comandă în nici două luni redeschid podul de la V. Pașii”

E declarația zilei. Îi aparține lui Victor Vasilescu, directorul Integral, firmă care se ocupă de podul de la Vadu Pașii.

Acesta i-a declarat reporterului buzoienii.ro, prezent ieri pe șantier, că în doar câteva săptămâni poate redeschide vechiul pod de la V. Pașii:

„Dacă primim comandă de la Consiliul Județean, în nici două luni putem redeschide podul vechi – Anghel Saligny – circulației pietonale. Am îndepărtat calea de rulare, de acum putem începe montarea pe tablier a plăcilor de tablă pe care vor păși pietonii și a balustradei. Deja, în hală la noi, muncitorii au început să lucreze la balustradă. Mă gândesc că ar fi bine să-l redeschidem ca să nu mai stăm cu emoție că se poate întâmpla vreo tragedie pe podul feroviar, pe unde circulă acum lumea. Mă uitam și ieri cu groază. Erau copii mici pe pod și a trecut un tren cu viteză. Ăia mici se țineau cu mâinile de balustradă ca să nu-i tragă sub roți. Sunt trenuri din astea personale, ale căror mecanici cunosc problema, claxonează și micșorează viteza pe pod, dar și trenuri rapide, nu știu de unde vin, care trec cu mare viteză. Ferească Dumnezeu de un accident. De asta aș fi dispus, dacă primesc această comandă, să mut câțiva muncitori de la podul nou înspre cel vechi, și apoi în câteva săptămâni să lăsăm lumea să circule iar pe jos ori cu bicicleta între Buzău și V. Pașii”.

Concomitent, muncitorii de la Integral, lucrează la construcția noului pod rutier care va fi amplasat la doar 8 metri distanță de cel vechi.

Așa cum buzoienii.ro a informat AICI, până acum s-a turnat fundația pentru trei din cele cinci picioare ale viitorului pod. Ieri se foraseră la 28 de metri adâncime și pentru trei coloane ale celui de-al patrulea picior.

Citește și articolul: “Bă, p***, te-am văzut, f***-ţi gura mă-tii, că te joc în picioare!”. Polițist din Cernătești, anchetând un golănaș din comună. Iată înregistrarea

Riscul de accidente pe podul feroviar se va diminua cu începere de luni atunci când prin Vadu Pașii va începe să circule autobuzul 11 care va face legătura la fiecare 30 de minute între orașul Buzău și comuna V. Pașii.

Astfel, mai puțini vor fi copiii care vor prefera să treacă podul feroviar pe jos, iar majoritatea va opta pentru autobuz.

Citește și articolul: Cu ce nu sunt de acord șoferii buzoieni în privința ridicării mașinilor. „E o exagerare. Îl rugăm pe Toma să se mai gândească”

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

Un comentariu la „Declarația zilei. Directorul Vasilescu, de la Integral: „Dacă primesc comandă în nici două luni redeschid podul de la V. Pașii”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.