„Descoperă tainele roboților!” Întâlnire cu tehnologia pentru două sute de elevi din Buzău

Robert Brezoaie, un tânăr inginer programator din Buzău, a pus bazele proiectului “Descoperă Tainele Roboților”.

Scopul: introducerea tinerilor în lumea tehnologiei. Proiectul a fost finanțat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow prin programul Start ONG.

Proiectul s-a bucurat de succes, dovadă numărul mare (peste 200!) de participanți din patru unități de învățământ din județul Buzău: Colegiul Național Bogdan Petriceicu Hasdeu, Liceul Teoretic Alexandru Marghiloman, Școala Gimnazială Nicolae Ioan Jilinschi din Vernești și Școala Gimnazială Cilibia.

Proiectul a constat în organizarea unui workshop de robotică în care au fost prezentate informații de bază, pentru a-i face pe cursanți să înțeleagă cum funcționează și cum se controlează un braț robotic. Aceștia au avut ocazia să simuleze lucrul într-o fabrică, dobândind cunoștințe într-un mod practic și interactiv.

Tânărul programator buzoian și-a îmbinat pasiunea pentru tehnologie cu cea pentru facilitarea educației în rândul tinerilor, și a reușit să-i aducă mai aproape pe elevii din Buzău de noțiunile de programare și automatizare.

Conducerile școlilor au recunoscut importanța tehnologiei în viața tinerilor și au fost foarte încântate de receptivitatea elevilor și de atmosfera generală de pe parcursul workshop-urilor. Și-au exprimat dorința de a deschide un club de robotică care să îsi desfășoare activitatea pe tot parcursul anului școlar.

Concluzie. Această inițiativă și-a atins țelul de a-i inspira pe participanți să aprofundeze mai departe noțiunile de robotică și automatizare cu care au fost familiarizați, cunoștințe care le vor fi de folos în viitor, indiferent de drumul pe care și-l vor alege.

Tinerii sunt încurajați să învețe despre robotică și automatizare

Citește și:

loading...

2 comentarii la „„Descoperă tainele roboților!” Întâlnire cu tehnologia pentru două sute de elevi din Buzău

  • Jos palaria! Sa ne bucuram ca mai exista minti luminate care aduc aproape de copii viitorul…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.