Doi tipi pe o motocicletă scăpată de sub control. „A decedat”

El e Relu, tânărul de 35 de ani din comuna Ulmeni decedat în această seară într-un accident de motocicletă.

Conform informațiilor de la fața locului, Relu s-ar fi urcat pe locul din spate al motocicletei unui vecin (originar din Săhăteni, căsătorit la Vâlcele, comuna Ulmeni).

La un moment dat, motocicleta a fost scăpată de sub control pe un drum comunal. Relu s-a lovit foarte rău, iar personalul de pe ambulanță a anunțat decesul.

„Păcat, era un băiat muncitor. Lucra la Ulmeni, la moara turcului de la Delsan. Tatăl i-a murit mai demult, mama lui e paralizată la pat”, ne-a spus un vecin, care i-a dat și vestea tristă surorii lui Relu.

„Din primele verificări la fața locului, în timp ce se deplasau cu motocicleta pe strada Ion Iordache din comuna Ulmeni, doi localnici în vârstă de 21,respectiv 34 de ani, ar fi pierdut controlul asupra direcției, vehiculul rasturnandu-se pe partea carosabilă. Accidentul s-a soldat cu decesul bărbatului de 34 de ani.

Tânărul de 21 de ani a fost preluat de ambulanță pentru îngrijiri medicale. Din verificări a reieșit că tânărul de 21 de ani are permisul anulat, iar cel de 34 de ani nu figurează în evidența posesorilor de permis de conducere.În urma testării cu aparatul etilotest a tânărului de 21 de ani a fost indicată valoarea de 0.57 mg/l alcool pur în aerul expirat” – informare IPJ Buzău

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.