„Domnule primar, după ora două autobuzele merg mai mult goale!”. Iată răspunsul lui Toma

Prezent în studioul unei televiziuni locale, primarul C-tin Toma a fost abordat frontal de un telespectator în privința transportului în comun din municipiul Buzău.

„Domnule primar, ați făcut acest efort, al achiziției de noi autobuze și a creșterii frecvenței în stații. Însă, din ce mă uit eu, după ora două, ca să nu mai zic seara, autobuzele merg prin oraș mai multe goale. E șoferul și taxatoarea și în rest 2,3,4 călători”, a spus cetățeanul, în direct, la Campus Tv.

Edilul șef a fost, în mare, de acord cu cetățeanul și a anunțat că s-a dispus o analiză:

„Da, am sesizat și eu acest lucru. Pe seară mai ales, după ce am făcut și efortul de a prelungi programul până la ora 23.00. Sunt două lucruri aici. Pe de o parte, după introducerea noilor autobuze aproape că Trans-Bus și-a dublat încasările. Probabil, că unii dintre călătorii care foloseau maxi-taxi s-au îndreptat înspre autobuze pentru că e mai ieftin și, de acum, mai confortabil. Pe de altă parte, întrucît a crescut frecvența a apărut și problema aceasta a unui număr mic de călători din autobuz începând de după-amiază. I-am cerut o analiză directorului Trans-Bus, probabil vom mai rări din ele. Din păcate, nu avem implementat încă acel sistem e-ticketing, ne-ar fi furnizat informații relevante despre numărul de călători”, a precizat primarul.

Maxi taxi și autobuz

Autobuzele cu doar câțiva călători, din care cei mai mulți sunt și pensionari, merg, evident, în pierdere.

Citește și articolul: Haltă în dreptul poligonului auto și a patinoarului din Bariera Ploiești ? Ce se va întâmpla cu poligonul ?

Probabil că Trans-Bus va deveni profitabil abia după ce va mai achiziționa un lot însemnat de autobuze și va elimina după piață sistemul maxi-taxi.

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

8 comentarii la „„Domnule primar, după ora două autobuzele merg mai mult goale!”. Iată răspunsul lui Toma

  • Pe ruta Buzău-Sapoca nu ai loc în autobuz indiferent de oră

  • Pe majoritatea traseielor (excepții 2 şi 7). sunt puțini.
    De exemplu pe traseul10 şi 9 de la 19.00 sunt 2, 3 călători. Pe traseul 2 este f. aglomerat..Cel puțin incă 3 autobuze, la orele dimineții şi de la 14 -18.
    Cel mai corect ar fi ca programul să fie stabilit cu consultul şoferilor şi casierelor. Convocați şi reglați programul eficient.

  • Buna ziua,
    Legat de autobuze, parca era vorba sa aiba uniforma, dar vad in fiecare zi ca nici un sofer de autobuz nu poarta respectiva uniforma .

  • Daca va uitati la microbuzele care trec cu cateva minute inaintea autobuzelor(cand de fapt ar trebui sa circule dupa acestea) si le iau calatorii acestora nu ati mai vedea ca sunt goale..

  • Pingback:

  • Dacă tot merg goale eu propun sa le scoateți de tot. Oamenii vor face sport mergând pe jos acolo unde au treaba.. Ați scos maxi de pe ruta 2 și ați pus autobuze la 20 min diferența, fără sa va pese ca așteptăm o gramada prin stații. ..Nu va pasă deloc de cetățeni!

  • Cand vom avea autobuze și laTintesti Maxenu

  • Dle primar ,dați-mi voie ,ca de data asta să nu mai fiu de acord cu dvoastră .După părerea mea ,în loc de 18 000 $ cât ați dat pe un autobuz supradimensionat ,cumpărați mai bine două ,trei microbuze care să circule mai des și la intervale de timp rezonabile ,pentru că pe buzoian asta îl interesează să nu aștepte o veșnicie în stații și să circule în condiție de maximă siguranță ,și comod dacă se poate .Ați fi văzut atunci cum făceați profit și erau și călătorii mulțumiți ,pentru că Maxi-taxi ar rămâne fără clienți .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.