G4Media: „Dragnea l-a înghesuit și înjurat pe Ciolacu la ieșirea din sală!”

UPDATE 1: 

Reacție a lui Ciolacu pe facebook:

„Ceea ce au declarat astăzi unii politicieni din opoziție despre o presupusă altercație cu domnul Liviu Dragnea este un neadevăr. Am avut o discuție cu președintele PSD, în care i-am spus foarte clar că îmi mențin libertatea de a mă întâlni cu oricare dintre colegii mei de partid, oricând doresc.
Și da, consider că decizia deputaților PSD de a nu vota moțiunea împotriva domnului Tudorel Toader a fost una corectă!”

UPDATE 2:

Despre presupusul incident dintre Liviu Dragnea și buzoianul Marcel Ciolacu a scris și G4Media:

„După respingerea moțiunii simple împotriva lui Tudorel Toader, un episod interesant a avut loc în ședința Biroului Permanent al Camerei Deputaților. Dragnea a fost lăsat în offsaid de puciștii din partid, al căror vârf de lance în conducerea Camerei este Marcel Ciolacu, astfel încât o serie de propuneri ale opoziției, în special ale PNL, au fost adoptate. Printre acestea, chemarea Vioricăi Dăncilă în fața Camerei Deputaților sau amânarea votului pentru conducerile instituțiilor aflate în subordinea Parlamentului, precum ASF sau CNA. La finalul ședinței de Birou Permanent, Dragnea a avut o ieșire nervoasă la adresa lui Marcel Ciolacu, au declarat surse participante la ședință. Liderul PSD l-a înghesuit pe baronul de Buzău la ieșirea din sala de Birou Permanent, discuția fiind una tensionată și, potrivit surselor citate, conținând chiar înjurături. La un moment dat, Dragnea a fost auzit spunându-i lui Ciolacu cu referire la acțiunile grupului puciștilor din PSD: ”Vreți să vă arătați forța? Vă arăt eu forță!”.

ȘTIREA INIȚIALĂ

E o informație publicată azi de realitatea.net.

Trebuie luată cu o anumită rezervă, știută fiind ostilitatea dintre Realitatea Tv și Liviu Dragnea.

Și nu întotdeauna știrile realitatea.net s-au dovedit a fi 100% corecte.

Dar iată ce a publicat azi la prânz site-ul de pe lângă Realitatea TV:

„Liviu Dragnea nu şi-a iesit din pepeni doar în faţa jurnaliştilor! Potrivit unor surse social democrate, întrebările jurnaliştilor au pus doar paie pe foc. Starea de iritare are legătură cu un singur lucru: certurile cu adversarii săi din partid. Cu ei s-a certat şi în plen şi în şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor. Astfel, Dragnea l-ar fi izbit pe Ciolacu de perete”.

E știut faptul că organizația PSD Buzău i-a cerut lui Dragnea să se retragă din fruntea partidului și că Marcel Ciolacu și C-tin Toma au avut luări de opinie caustice la adresa șefului PSD.

Tot azi, potrivit Ralucăi Turcan de la PNL, Liviu Dragnea a avut o ieşire nervoasă şi în şedinţa Biroului Permanent: S-a dat cu pumnul în masă, nu-mi place să dau detalii de genul asta. Tot prin limbaj non verbal a transmis foarte multă agresivitate și vulnerabilitate”.

Liviu Dragnea a devenit nervos și într-o discuție cu jurnaliștii care l-au întrebat despre legea ce permite executarea la domiciliu a pedepselor de până la 5 ani de închisoare: „Despre ce lege e vorba? Şi cu ce dracu mă ajută pe mine? Că m-am săturat de toate aceste minciuni”.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!


Citește și:  Modernizări la o școală importantă din oraș CLICK AICI 

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.