Dramă la Brădeanu. Un copil de 9 ani a murit după ce s-a dat cu capul de ghidonul bicicletei. De vină a fost o groapă!

Conform portalului stiridebuzau.ro accidentul s-a produs în urmă cu o săptămână. Elevul care terminase clasa a doua se juca alături de alți copii cu bicicletele pe o stradă din comuna Brădeanu. La un moment dat, Cosmin Nistor a dat cu roata într-o groapă de pe drum, s-a dezechilibrat și a lovit puternic cu capul ghidonul.

Copilul s-a prăbușit inconștient pe pământ și de atunci nu s-a mai trezit. A fost dus la Spitalul de Urgență din Buzău, iar de aici la spitalul Bagdasar Arseni din București. 

Micuțul a fost în comă până sâmbătă seară când a decedat. 

Familia, localnicii și cadrele didactice de la Școala din Brădeanu sunt răvășite după o asemenea tragedie.

„Colectivul de cadre didactice si elevi din Scoala Bradeanu au aflat astazi cu durere in suflet ca un elev, care tocmai a terminat clasa a II-a, si-a pierdut viata, in urma unui tragic accident suferit in urma cu cu cateva zile. Desi cu totii am sperat in recuperarea lui COSMIN, aseară el s-a ridicat la ceruri. Suntem șocați de dispariția unui suflet atât de fraged, iar cuvintele sunt de prisos. Întregul colectiv este alături de familia răvășita de durere. Dumnezeu sa-l ierte! Zbor lin printre îngeri, COSMIN!”

În loc să se bucure de vacanță, elevii din Brădeanu se pregătesc acum de înmormântarea colegului lor. 

Luni 3.07.2017, intre orele 9.00 si 10.00, elevii care doresc sa fie alături de familia îndoliata a lui COSMIN NISTOR, si sa-l petreacă pe ultimul drum, sunt rugați sa vina la scoală pentru a stabili câteva detalii legate de ziua in care acesta va fi înmormântat. Va rugam sa-i anunțați si pe colegii acestuia, de la clasa a II-a. Distribuiți acest mesaj tuturor.

Tragedia petrecută cu acest băiețel de 9 ani relevă încă o dată cât de important este ca infrastructura rutieră a localităților să fie una corespunzătoare. O groapă în carosabil poate însemna moartea unor nevinovați.

De asemenea, bicicleta, acest obiect atât de iubit de copii și care le produce atâta plăcere, se poate dovedi și extrem de periculoasă. Mii de copii și-au pierdut viața în urma unor accidente stupide cu bicicleta.

loading...

3 comentarii la „Dramă la Brădeanu. Un copil de 9 ani a murit după ce s-a dat cu capul de ghidonul bicicletei. De vină a fost o groapă!

  • pai ori era cls I ori a IIa ? verifica textul mai bine auras, in descriere sus si apoi in citatul celor de la sc.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.