Drum de pământ către cel mai apropiat nod al A7!

Ce vedeți mai jos e imaginea de azi a nodului rutier al A7 de la Ulmeni (Clondiru) surprinsă de satelitul Sentinel 2 al Agenției Spațiale Europene:


Într-un articol publicat ieri de Economica.net se anunță că asocierea Coni – Trace va termina anul viitor în octombrie (2024) segmentul Mizil – Spătaru.

Buzoienii (dar și tot traficul din Moldova spre București/Ploiești) vor putea urca pe A7 – cel mai aproape – prin nodul din imaginile satelitare de mai sus și mai jos, aproape de Clondiru (Ulmeni):


Cum ajungem la nod ? Drum de pământ!


De la marginea satului Clondiru, unde se termină asfaltul, până la nodul rutier sunt aproape 3 kilometri.

Cu drum de pământ, după cum se poate vedea în fotografia de mai sus.

Deocamdată, la Buzău, pare că nimeni nu știe și nu-i preocupat de această problemă.

Următorul nod e la sud de Mizil, unde drumul de legătură e asfaltat:


Din păcate, tronsonul Spătaru – Buzău Est, are o întârziere de aproape doi ani din cauza licitației defectuoase.

În aceste condiții, nodul de la Clondiru (Ulmeni) va fi locul unde buzoienii vor putea accesa pentru prima dată autostrada A7 la ei acasă în jud. Buzău pentru a ajunge la București/Ploiești.

Citește și:

8 comentarii la „Drum de pământ către cel mai apropiat nod al A7!

  • Foarte probabil se va face descarcare provizorie la Stalpu pentru a fi folositi toti km construiti. Iar refacerea/asfaltarea drumului judetean de la nodul Clondiru stiam ca e inclusa in contractul lotului de autostrada (adica tot firma care face autostrada trebuie sa-l faca si sa le livreze impreuna).

    Răspunde
  • Tov. Neagu nu dă doi bani pe buzoieni. De aceea încă avem drumuri județene pietruite! În 2024!
    Legat de drumul de legătură ar trebui puțină mobilizare la nivel buzoian.
    Cei din Prahova au investit și investesc în drumuri de calitate.

    Răspunde
  • Un articol de tip clic-bait, cu fapte prezentate incomplet sau inexact. Autorul ar trebui sa stie ca inainte de redactarea si postarea unui articol, este necesata o buna documentare pe subiect.

    1. Drumul judetean Clondiru – Movila Banului (DJ 203C) se modernizeaza odata cu realizarea nodului. Este cuprins in contractul pentru autostrada A7, lotul 2 (Mizil – Pietroasele), firma care face autostrada va asfalta si drumul judetean.

    2. Este prevazuta o suma in contract, special pentru o descarcare provizorie la Stalpu, deci vom iesi/intra pe la Stalpu atunci cand acest lot 2 va fi gata, nu pe la Clondiru.

    3. S-a semnat si contractul pentru lotul 3 (Pietroasele – Buzau) care include si nodul Spataru cu DN2/E85. CNAIR va solicita constructorului sa prioritizeze lucrarile dintre Stalpu si nodul Spataru, astfel ca s-ar putea sa intram/iesim direct la Spataru, atunci cand va fi gata lotul 2.

    Răspunde
    • Sper să fie așa cum spuneți dvs. Din documentarea reporterului (primar Ulmeni, CJ și Drumuri Naționale) nu știa nimeni de așa ceva. Toți cei care au fost întrebați habar nu aveau! N-aș mai fi scris articolul dacă măcar unul știa de așa ceva.

      Răspunde
      • Din intamplare, detin plansele din proiectul tehnic. 100% reabilitarea drumului judetean e cuprinsa in proiectul A7. In teren, deja se vad mustatile coloanelor forate pentru executia noului pod pe DJ203C de la iesire din Clondiru. E cu adevarat trist daca la CJ (ca drumul judetean le apartine) nu stia nimeni. E drept, aici contractul e gestionat de CNAIR, dar drumul reabilitat e al CJ-ului. Dar ce e cel mai trist e ca la final Neagu se va lauda ca a reabilitat drumul, cand de fapt CJ nu are niciun merit. Iar oamenii chiar il vor crede cand se va lauda in fata lor.

        Răspunde
        • „redactia” probabil a vorbit cu cei de la drumuri nationale buzau … o entitate creata politic pentru a dirija niste bani si in zona buzaului – ca drdp bucuresti e sub influenta giurgiuvenilor si nu se intelegeau … oricum ma indoiesc de anumite persoane de acolo – oricum seful de la drdp buzau a avut niste miscari interesante in ultimii ani … iar anumite contracte cred ca inca mai sunt la drdp bucuresti ( dupa atat timp de la infiintarea acestei noi ‘directii’ …)

          Apoi, chestia cu pasarelele pe e85 este o mizerie – bani aruncati (catre anumite firme) pentru o solutie proasta. Solutia corecta, ieftina si rapida ar fi fost trecere pietoni cu BUTON + supraveghere video + amenda automata pt cei care forteaza semaforul. De asemenea ar mai fi putut fi implementat sistemul cu semafoare declansate de viteza participantilro la trafic – intrii in localitate cu viteza mare automat vei fi intampinat de semafor rosu + camera aferenta …. circuli cu viteza legala si vei avea unda verde (daca nu exista nici un pieton care sa doreasca sa traverseze si sa apese butonul) .. nu e greu …

          Răspunde
      • E normal sa nu știe nici primarul nici CJ, ce i interesează pe ei. Or sa vadă la sfârșit ce iese. Asa a fost și cu modernizarea Unirii…și au dat toți cu părerea și uite ce a ieșit….autobuze care nu pot întra pe banda lor, stații și pe margine și pe centru, semafoare cat cuprinde care mai rău încurcă, treceri de pietoni cu sicane (eu personal nu le vad rostul mai ales în aglomeratie)

        Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.