Ajutor de la fotbal pentru cei în nevoie. „Fotbalul buzoian donează viață”

A fost aglomerație azi la Centrul de Transfuzii Sangvine din Buzău. Câteva zeci de fotbaliști, dar și oameni implicați în fotbalul buzoian, s-au prezentat la clinică la rugămintea șefului AJF Buzău, Adrian Petre:

„Vrem să-i ajutăm pe cei aflați în nevoie. În primul rând pe suferinzii din spitale care necesită intervenții chirurgicale, dar care din pricina lipsei sângelui își înrăutățesc de la o zi la alta situația. Apoi, cu tichetele valorice pe care donatorii din lumea fotbalului le primesc vor fi ajutate înainte de sărbători familiile nevoiașe, bătrânii și copiii din cadrul DASPC Buzău”, a anunțat Adrian Petre, șeful AJF Buzău.

La acțiunea de azi a fost prezent și cunoscutul antrenor Mihai Stoichiță, șeful Comisiei Tehnice din cadrul FRF.

La acțiunea umanitară viitoare, de săptămâna viitoare, când se vor face donațiile, e așteptat să vină la Buzău și Răzvan Burleanu, președintele AJF Buzău.

Acțiunea de donare de sânge din partea fotbaliștilor buzoieni va continua zilele următoare.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.