După cinci luni de la începerea lucrărilor, azi s-a început asfaltarea

Pe 12 decembrie anul trecut se montau balizele și gardurile între avion și podul Mărăcineni.

De atunci nu s-a mai circulat pe două benzi, pe cel mai circulat drum din oraș, nici pe o parte, nici pe alta (vezi foto mai jos):

Astăzi, după aproape cinci luni, s-a turnat în sfârșit (niște) asfalt peste balast.

Dar numai un strat și doar pe o parte a străzii (sensul către avion).

De circulat pe două benzi către avion tot nu se poate circula (încă), întrucât gurile de canal ar pune în pericol integritatea mașinilor:



Speranța a aproape zece mii de buzoieni, îndeosebi din comunele învecinate orașului, e că asfaltatorii vor continua și mâine să lucreze.

Speranțele trebuie combinate și cu rugăciuni, să nu plouă, că atunci treaba va fi întreruptă iar vreo două săptămâni (ghinion, se udă balastul și trebuie să se usuce).

Uite-așa o lucrare care trebuia să fie gata într-o lună, hai două, la Buzău se face în cinci.

N-ar fi fost o problemă că lucrarea se face în cinci luni, dacă treaba asta nu i-ar afecta pe cei zece mii de buzoieni din rural care depind de acest drum pentru a ajunge în oraș.

Notă. Vinerea trecută, primarul Toma și vicele Apostu, enervați că șanțurile de pe Al. Marghiloman au împlinit luna, i-au pus pe cei de la Urbis să asfalteze (în locul Swarco). „Toma și Apostu ar trebui să se enerveze mai des, doar așa mai închidem din șantierele din oraș”, au fost cele mai dese și bune comentarii ale buzoienilor.

Citește și:

loading...

3 comentarii la „După cinci luni de la începerea lucrărilor, azi s-a început asfaltarea

  • Sa ne rugam, sa ne enervam, sa speram, hai ca poate-poate…
    Aceste expresii nu au ce cauta in proiecte vitale de infrastructura. Ar trebui sa existe doar termene limita si angajamente.

    Răspunde
  • Nu va agitati ca berea! Maine sapa din nou strada. E noul „trend” a’la’ Toma!

    Răspunde
  • Ups…ghinion! Plouă! Și tocmai când reporterul se rugase „cu roșu”, să îi vedem mai bine rugăciunea! Noi păcătoșii suntem de vină!!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.