„După o săptămână m-au sunat că s-au greșit analizele!”

E pățania relatată azi reporterului buzoienii.ro de un buzoian de 64 de ani.

Cetățeanul e supărat pe o clinică privată de analize medicale – din Buzău.

„Nu m-am simțit bine, iar un medic specialist alergolog m-a trimis să-mi fac analizele. M-am dus la o clinică privată gândind că dacă plătesc mai mult, voi beneficia și de servicii mai bune. Analizele au relevat că am probleme mari, că sunt alergic aproape la orice. M-am dus cu rezultatele înapoi la medic, concluzia fiind că din acel moment viața mea se va schimba complet. Am început imediat renovarea casei, am schimbat mobila, patul, saltelele de la pat, am dat să se zugrăvească. Am cheltuit în jur de o sută de milioane de lei vechi”

„După o săptămână, primesc telefon de la București, de la sediul central al clinicii de analize medicale. Mi se spune că sunt invitat să ridic al doilea rând de analize, pentru că primele au fost greșite. M-am dus și, surpriză, a ieșit că sunt sensibil la un singur factor alergenic. Mă bucur că sunt sănătos, dar cine-mi dă mie acum banii cheltuiți degeaba ? Adăugați consumul nervos la care am fost supus inutil. Mă gândesc serios să dau clinica în judecată. Nu se poate așa ceva, aveam pretenții măcar de la ăștia privați că sunt serioși”, s-a plâns buzoianul de 64 de ani.

Update: După publicarea articolului, cetățeanul i-a atras atenția reporterului că n-a reținut corect suma cheltuită. Ar fi vorba de 10 mii de euro, nu de lei (noi)!

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

6 comentarii la „„După o săptămână m-au sunat că s-au greșit analizele!”

  • Si ce treaba are renovarea casei cu analizele?
    Intelegeam daca spunea ca si-a cumparat de banii aia loc de veci cu gandul ca i-a spus doctorul ca moare curand.
    Cred ca omul doar a profitat de ocazie sa incerce sa faca un banut sa isi recupereze banii de renovari pe care oricum le-ar fi facut, ca sa nu zic ca sigur le planificase cu mult timp inainte sa se duca la clinica, ca nu renoveaza nimeni un apartament intr-o saptamana, intr-o saptamana abia gasesti un mester disponibil asa din scurt.

    Răspunde
  • Pai dati si numele clinicii ca sa nu ne luam si noi, ceilalti, teapa!

    Răspunde
  • Vreau si eu echipa asta….intr o saptamana au renovat tot apartamentul!!!!stire de doi lei

    Răspunde
  • E clar ca e o minciuna.
    Incearca si omul un santaj sa faca niste bani nemunciti si nemeritati.
    Interesanta reactia omului, afla ca e bolnav si se apuca sa isi faca casa santier in loc sa se duca sa isi rezolve problemele de sanatate… si face asta intr-un timp record, intr-o saptamana… eu am asteptat 1 luna numai sa imi vina mobila comandata din catalog.
    Era credibil si justificat daca cerea banii cheltuiti pe medicamente si eventuale investigatii medicale amanuntite generate de diagnosticul ala, dar nu pentru altceva.

    Răspunde
  • Hahaha ar trebui sa dărâme casa și sa predea bonurile fiscale și probele video clinici private… sa-il despăgubească

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.