E afacerea următorilor trei-patru ani la Buzău. Bani mulți, cerere uriașă

Pentru următorii doi-trei-patru ani, orașul Buzău va fi raiul instalatorilor de centrale termice de apartament.

Sistemul centralizat va sucomba – mai devreme sau mai târziu – iar buzoienii branșați acum la RAM vor trebui să-și monteze centrale.

E vorba de aproximativ 12 mii de clienți (!) care vor căuta în următoarele luni/ani un meseriaș care să le monteze centrala.

Operațiunea durează 2-3 zile, iar meseriașul percepe în jur de două mii de lei de apartament.

Foarte bine o vor duce în această perioadă inclusiv firmele care efectuează proiectele și lucrarea de realizare a instalației de gaze pentru montarea de centrale. Și acestea vor avea în jur de 12 mii de clienți.

Vânzări record vor avea și firmele de comercializare a centralelor murale, dar și cele de calorifere, țevi, fitinguri, robineți etc.

„Estimez la aproape opt mii de lei costurile pentru un apartament de trei camere. Proiect și instalație de gaze – 1700, centrală 2700-3500, instalație plus manoperă 3500. Costurile pot fi mai mici sau mai mari în funcție de centrală, de calorifere (oțel sau aluminiu) și de volumul apartamentului” – Ion Barbu, președinte asociație de proprietari

Bine o vor duce – după ce toate apartamentele din oraș vor avea centrale – meseriașii care se vor pricepe la repararea lor.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

3 comentarii la „E afacerea următorilor trei-patru ani la Buzău. Bani mulți, cerere uriașă

  • Doar la o vilă ar putea dura lucrarea 2-3 zile… La un apartament de 2-3 camere, dacă se apucă de dimineață de treabă, să zicem pe la 09.00-09.30, chiar și cu pauzele de rigoare, până la 16.00, hai 17.00, treaba e gata! Acum depinde și cât de repede se mișcă meseriașii… Iar cei cu instalația de gaze, pot merge în paralel, oricum sunt echipe diferite, dar o mare parte din apartamente au deja separarea la gaze făcută. Doar dacă nu i-or fi dus capul pe unii să-și facă instalație pentru două focuri. Atunci se schimbă puțin treaba!

    Răspunde
  • Nu e cererea chiar atat de mare sa stiti.
    Cei aflati in prezent pe piata ar avea capacitatea de a satisface cererea daca ar fi profesionisti… cel mult le-ar mai trebui cativa necalificati care sa dea gaurile si sa lipeasca tevile, lucru banal ce il poate face orice persoana.

    Pentru un apartament de 3 camere tariful pana acum era undeva intre 6000-7000 lei, asta doar centrala+tevi+calorifere, fara eventuale modificari la teava de gaze, care oricum tin de alte firme, ca cei cu instalarea de centrale nu se baga pe domeniul cu gaze, ca e mai complicat. Dar va fi crescut tariful avand in vedere ca e lacomie si piata captiva care va trebui sa cumpere de la ei, ca la noi piata functioneaza invers, cand e cerere mare creste pretul, nu e ca in occident.

    Răspunde
  • Nu mai băgați strâmbe, mai, ca nu e pus nimeni pe lacomeala. Ne vedem de treaba noastră oricum și cu debranșați și fără, noi avem afacerile noastre, asa ca nu va temeți, nu scumpește nimeni nimic. Are balta peste, nu stam în baza unor mii de apartamente care vor sa renunțe la centralizată. Și apoi vine vara, se deschide sezonul la aere condiționate. Se anunță o vară secetoase, sa știți și iarna e încă departe. Pana sa vina frigul, se va face cald, asa ca…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.