E bine de știut pe timpul caniculei. Oraș Buzău – informare

Sunt 32 de grade la umbră, acum, la ora 20.00, în mun. Buzău.

Pentru marți, 02 iulie, ANM anunță că „vremea va fi caniculară și disconfortul termic accentuat în cea mai mare parte a țării. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar în zonele de câmpie și podiș se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 35…37 de grade”.

La nivelul municpiului Buzău, Primăria a anunțat că în zilele caniculare farmaciile vor distribui buzoienilor apă rece și se vor constitui în puncte d eprim-ajutor pentru pesoanele aflate în dificultate.   

canicula-farmacii

În zilele caniculare, Ministerul Sănătăţii recomandă să fie urmate sfaturile medicilor şi să se evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 şi 18.

E indicat consumul zilnic de lichide ( între 1,5 – 2 litri de lichide), fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Este necesar consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.

Dacă este absolut necesar să ne expunem la soare între orele amiezii trebuie să folosim o ţinută adecvată: pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.