E șansa acestui parlament de a-și mai spăla obrazul la final

Azi după-amiază ar urma să intre la vot în Senat inițiativa „Fără penali în funcții publice”.

Dacă proiectul va primi undă verde atunci – la comun cu alegerile parlamentare (din 6 decembrie) – românii vor primi și buletinele de vot pentru modificarea Constituției.

Proiectul vizează interzicerea accesului în funcții publice (parlamentari, primari, consilieri locali și Președintele României) a celor care au condamnări penale.

Toate partidele au anunțat că vor vota azi inițiativa „fără penali în funcții publice”, numai că e o problemă.

În aceeași ședință PSD vrea să supună la vot și proiectul de amânare cu trei luni a alegerilor, variantă care nu convine PNL și USR – care au anunțat că în acest caz senatorii lor nu vor veni la ședință pentru a asigura cvorum. PNL și USR ar dori să voteze (eventual doar telefonic) doar pentru „penali în funcții publice” nu și pentru amânarea alegerilor.

Articolul de adăugat la Constituție

„Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de Preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării”.

ULTIMA ORĂ: Ședința Senatului nu s-a putut ține din lipsă de cvorum. Inițiativa ”Fără penali” nu a putut fi votată, nici legea care permite Parlamentului să amâne alegerile.

loading...

4 comentarii la „E șansa acestui parlament de a-și mai spăla obrazul la final

  • Auraş, nu ți se pare o mârlănie a PSD ? Este de acord…dar pune condiții!

  • Nu inteleg ultima formulare din articol:
    “…până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării”….

    Cam lasa loc de interpretare ::)))

  • Tema este o prostie. Ce ne facem dacă cel ce ocupă o funcție publică devine penal după înscăunare? Zicem piua, dăm timpul înapoi, îi luăm caii de la bicicletă!

  • Nu este o prostie. Poate fi un inceput.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.