E sărbătoare la ei pe stradă

Atmosferă de sărbătoare pe cele 4-5 străzi din capătul cartierului Micro XIV, dinspre Bazalt, sediul Jandarmeriei și Liceul de Meserii și Servicii.

Finalul lunii septembrie a adus după așteptări de zeci de ani mult așteptatul asfalt și pe strada lor.

Astfel, de câteva zile Țiglari, Simila și Gogu Vicatus au făcut trecerea de la ulițe la străzi.

Se bucură tot poporul, dar îndeosebi copiii care se pot da – pe asfaltul proaspăt – turnat cu rolele, trotinetele și bicicletele.

Sentimente plăcute îi traversează în aceste zile și pe sutele de locuitori din blocurile de nefamiliști, dar și din casele din capătul străzii Intrarea Iazului.

Și aici, firma angajată de Primăria Buzău, a început lucrările de pregătire străzii, a aleilor dintre blocuri și a parcării pentru asfaltare.

Se rezolvă astfel o zonă care a figurat zeci de ani ca o pată rușinoasă pentru orașul Buzău, plină de noroi, gunoaie, indiferență a autorităților, veritabilă „favella” a Buzăului.

Conform informațiilor primite dinspre Palatul Comunal, din cele 45 de obiective trecute pe lista neagră a străzilor de pământ, până la venirea iernii vor fi predate în jur de 30.

Mai jos s-a inserat o galerie foto din această zonă a Buzăului, după asfaltare.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!


Citește și:  Exclusiv. Iată condițiile ce trebuie îndeplinite  CLICK AICI   

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

10 comentarii la „E sărbătoare la ei pe stradă

  • tot rusinoasa si jegoasa va ramane din cauza locuitorilor minoritari plus periculoasa

    Răspunde
  • De ce ii faci puradei nesimțitule? Într – o buna zi, un puradel din asta îți poate salva viata sau ii poate fi profesor copilului tău? Ai sa dai seama lui. DUMNEZEU ignorantule! Minoritari zici domnule…. De aceea plătiți și prețul asta în Europa… Pentru ca nu ați știut sa va respectați pe voi înșivă!

    Răspunde
  • Foarte urat titlul! Nu ai demnitate.Avand in vedere ca esti persoana publica.Rusineeee….

    Răspunde
  • Normal ca se bucura atat copii dar si parinti Pt k a venit toamna si o sa anceapa poloile .acum ajung la scolii fara noroi pe ancaltaminte .
    Dar pe haiducului dc nu sa asfaltat toate strazile?k si acolo sunt locuitori si multi copii?

    Răspunde
  • Trebuia să le spui direct țigani jegoși,nu puradei. Azluzi la ala mai sus,ca poate ii salvează viața sau ajung profesori. Or să ajungă profesori la „facultate” ,după gratii. Era cazul ca să se vadă câți dintre ei plătesc taxe si impozite,apoi să le asfalteze.

    Răspunde
  • Cu PSD la putere cea mai buna facultate va fi declarata Penintenciarul.
    Daca n-ai trecut pe la Penitenciar esti un nimeni si un prost…. asta e sloganul PSD.

    Aia cu ASE, UB, Politehnica vor fi declarati de PSD prin lege prostii satului iar cei care au facut ani la Penitenciar vor fi declarati oameni cu studii superioare eroi ai neamului romanesc.

    Răspunde
  • Și voi veți ramane”tiganii” Europei! Sa va fie rușine. Un țigan și-ar da viata sa tina tara întreaga… Alte minoritati nici mici nu au vrut sa va servească.

    Răspunde
  • Pace vouă, domnilor, suntem cu toții oameni! Fiți mai buni! Suntem cu toții oameni! Să nu ne jignim!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.