„E vreun protest ? Ce-i cu ei, acolo ?”

„E vreun protest ? Ce-i cu toți tinerii ăștia adunați aici” ?

Așa se întrebau câțiva cetățeni, veniți peste drum, la o înmormântare, azi la ora 14.00.

Explicația prezenței celor câteva zeci de tineri a venit peste cinci minute când în zonă și-au făcut apariția două autobuze.

„Nu-i niciun protest. Suntem elevi la Liceul 8, de „Meserii și Servicii”. Acum am ieșit de la ore și mergem cu autobuzul spre casele noastre”, au explicat două eleve.

Într-o clipă, s-au umplut două autobuze:

Autobuz nr. 1
Autobuz nr. 2

Autobuzele s-au făcut și mai pline, căci la prima stație, cea d ela Filatură, s-au urcat și elevi de le Liceul Sportiv.

Să-i zică merci preotului Negoiță

Niciunul dintre elevii care azi merg gratuit cu autobuzul probabil că nu știe că acest fapt se datorează, într-o mare măsură, preotului Paul Negoiță.

Opt ani de când și elevii au gratuitate la Trans-Bus

În 2012, Paul Negoiță a inițiat un proiect de Consiliu Local în care cerea gratuitate și pentru elevi, nu doar pentru pensionari. Cum era și perioadă de campanie electorală, alde Boșcodeală au copiat proiectul și l-au votat în Consiliul Local.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

2 comentarii la „„E vreun protest ? Ce-i cu ei, acolo ?”

  • Hai sa vedem și autobuzele fff goale dupa ora 17,18 pana la ultima cursa.
    Fac cinste cu bilete si mai barfim ce trebuie facut in orasul trist luminile a-au stins…lumea rea si viata este grea!!!

  • Si ce propui anonimule ? Sa nu mai circule dupa ora 18 ? Eu zic ca dupa gândirea ta trebuie întrerupt si iluminatul stradal si programul tv etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.