El a fost desemnat polițistul anului la Buzău. Iată ce-l recomandă

„Am avut o misie dificilă. Am avut 5-6 candidați pentru titlul de polițistul anului la Buzău. Toți ar fi meritat deopotrivă. Dar cum regula e ca doar unul să fie desemnat, împreună cu domnul Ivan de la Poliția Municipiului Buzău, l-am ales pe domnul Robert Crețu – agent șef adjunct. Este polițist de proximitate în cea mai grea zonă a Buzăului – strada Transilvaniei, cartierul Simileasca. A rezolvat cu tact diverse situații problematice din zona sa, a rezolvat bine multe dosare penale la care se adaugă identificarea unor urmăriți național și internațional. Nu vreau să intru în prea multe detalii tehnice. Îl felicit pentru distincție dar și pentru faptul că a reușit să se ridice la nivelul predecesorului său, sectoristul Gheorghe Stancu,  cel care s-a ocupat mulți ani de cartierul Simileasca”, a declarat, de la pupitru, șeful IPJ Buzău – Laurențiu Pantazi.


„Mulțumesc mult colegilor pentru această distincție. Mă simt onorat. S-a vorbit despre zona Simileasca, cu o populație minoritară, unde îmi desfășor activitatea. Eu spun că nu e o zonă grea, doar că are un specific aparte. Dacă îți dai interesul, cu tact și disponibilitate problemele se rezolvă”,a spus premiantul de astăzi, care s-a ferit să divulge către presă câteva exemple de cazuri dificile rezolvate.

În cadrul ședinței festive de astăzi, prilejuită de celebrarea Zilei Poliției Române, au fost anunțate și avansările în grad.

De asemenea s-au făcut premierea polițiștilor care în ultima perioadă au câștigat diverse competiții cultural – educativ – distractive.

Polițiștii buzoieni care nu vor fi de serviciu în această seară vor petrece împreună la unul din restaurantele din oraș.

Citește și articolul: Săracii de ei. Cei doi învățători au murit nevinovați! Arși de vii în mașină!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

3 comentarii la „El a fost desemnat polițistul anului la Buzău. Iată ce-l recomandă

  • Bravo dar eu cred ca meritul trebuie sa îl împartă și cu sifoanele din acea zona.

    Răspunde
  • Nu mă gândesc că a fost greu să desemnezi distincția obținută azi de polițistul buzoian .Din câte am observat eu până acum ,sunt foarte mulți polițiști care meritau această medalie .A câștigat-o dlui .Sper ca acest lucru să îi impulsioneze pe colegi ,și să-i motiveze pentru obținerea acestui titlu .

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.