Elevul a făcut-o „struțo-cămilă”, profesoara a cerut exmatricularea

Scandal public între un elev de clasa a 11-a de la Hasdeu și profesoara sa de desen.

Cert e că din aceste răzbunări – venite și de o parte și de alta – elevul, profesoara și Hasdeul au de pierdut.

Speța e destul de delicată, a stârnit polemici aprinse pe internet între buzoieni, în căutarea celui care are vina mai mare.

Dar iată faptele după cum au fost prezentate de jurnalul TVR (CLICK AICI).

A) Profesoara de desen Alina Elena Barbu, care este și pictoriță, îi pune nota trei elevului Andrei Voicu la teorie.

B) Drept răzbunare, elevul pune pe grupul de facebook al Hasdeului, un videoclip din 2013 cu profesoara de desen. Cadrul didactic era pe atunci și solistă la trupa Kronos (vezi Video mai jos).

Profesoara apare în ținută sumară, iar versurile nu sunt dintre cele mai educative: „Stau și aștept să mă lipesc de un băiat/M-aș duce cu el la un hotel, dar ce păcat că n-are în portofel…”

Videoclipul este însoțit și de un comentariu ironic la adresa profesoarei.

„Băi băieți, eu zic să facem o mișcare prin care să îi găsim profei de desen un băiat de care să se lipească. Între timp Colegiul Hasdeu e liecul în care e interzisă purtarea bărbii și părului lung, dar unde predă una dintre cele mai luminate minți ale sistemului de învățământ, acest struțo-cămilă al artei, care se zbate între vocația de a cânta și a desena”.

C) Urmează o sarabandă de comentarii în care profesoara este luată la mișto și de alți elevi.

D) Profesoara află de postare, citește comentariile, și este, evident, nemulțumită. Supărată, aceasta pune la cale propria răzbunare și solicită Consiliului Profesoral sancționarea elevului pentru că „i-a fost afectată imaginea”

E) În ședința Comisiei de Disciplină s-a propus scăderea notei la purtare între 4-6, iar apoi chiar 2 cu exmatriculare.

Rămâne de văzut cum se va finaliza acest scandal, adică dacă elevul rebel (și ironic inclusiv la adresa conducerii liceului) va fi exmatriculat sau nu.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!


Citește și:  Trei dintre politicienii care au condus Buzăul scapă de probleme  CLICK AICI   

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

28 comentarii în “Elevul a făcut-o „struțo-cămilă”, profesoara a cerut exmatricularea

  • Se pare ca femeia si-a gasit deja baiatul cu portofel care a facut-o profesoara, sa manance si gura ei niste bani de la buget, sa faca vechime… ca la bugetari, timpul trece leafa merge.

    Si se mai mira lumea ca generatiile sunt din ce in ce mai proaste si pica BAC-ul pe capete… pai cu profesoare ca astea, promovate pe criterii dubioase la rang de profesoare, ce sa iasa din elevi decat niste tute care nu stiu decat sa dea din fund poate prind si ele un baiat sa le promovoze la un post caldut de bugetar?

  • Deci ea se filmeaza dezbracata cantand ca isi doreste un baiat cu portofelul gros sa se distreze cu el si sa ii ofere steaua de jos, o pune pe YouTube sa faca bani cu clipul, si apoi tot ea se da victima, ca e altul de vina ca s-a uitat la clipul facut si postat de ea si prin privitul clipului i-a strict imaginea vizitatorul YouTube?
    Un control psihologic pe bune are individa, sau baiatul cu portofel pe care l-a gasit a aranjat si asta, sa nu fie nevoie, ca dupa aia poate depisteaza ceva din greseala?

  • Nota 3 la desen? Daca si acolo sunt pretentii sa fi Pablo Picasso ,ce sa mai zicem de alte materii….Această profesoară, unde o fi făcut facultatea? În buricul târgului ajung aia cu pile dar sunt 0 la psihopedagogie. Vai de bieții elevi….

  • Cred că mai vinovată este conducerea liceului care a angajat o astfel de struțo-cămilă( că să-l parafrazez pe băiat). Într-un liceu cu pretenții, profesorii trebuie sa fie modele pentru elevi.

  • Ala nu e liceu cu pretentii, e liceul nomenclaturistilor, unde isi baga toti comunistii si hotii politici si “afaceristi” sau bisnitari odraslele sa ii spele sa ii faca “destepti” in hartii si poate se leaga si de un grup infractional organizat sa fure bugetul tarii.
    Unul din produsele acelui liceu este Elena Udrea, o tuta a unei taxatoare Transbus care prin Hasdeu a dat cum trebuia din fund si a ajuns ce a ajuns, o multimilionara din furturi de la bugetul tarii cu grupul infractional organizat infiintat.

    Asta e societatea romaneasca, “baby daca dai din fund ai tot ce vrei”, ca gasesti un prost hot cu bani furati sa te promoveze si sa te faca bogata.

  • Eu mă întreb cum a ajuns la urechile profesoarei ceea ce a spus elevul, în condițiile în care acela era un grup al elevilor.. În fine! Ce pot spune e că ” profa” își menține obiceiurile și vine să predea în marele liceu de prestigiu C.N.B.P Hasdeu tot în ținute provocatoare ( cum eu sunt un fost elev al acestui liceu, nu mă poate exmatricula nimeni)! Și pe lângă asta, are pretenții imense de la elevi pentru o oră de desen! Desenul, materie care ar trebui să ridice o medie, nu să te lase corigent!

  • În primul rând,nota 3 la desen afectează psihic atât elevul cât și părinții.Or,dacă urmărim dezvoltarea normală neuropsihiatrică a unui elev,încercăm să minimalizăm factorii de risc ,atacurile la persoană și jignirile prin monotorizarea situației și ședințe în prezența unui psihopedagog,a domnișoarei profesoare,a părinților și a dirigintelui.În cazul de față directorul unității a avut o mare responsabilitateORDIN Nr. 1.668 din 9 decembrie 2011. art5. – (1) Categoriile de personal implicate în asigurarea stării de sănătate a prescolarilor si elevilor sunt următoarele:
    d) directorul unitătii de învătământ.Adică dl director emite Regulamente pentru elevi iar pentru profesori nu?Din câte știu,profesia de dascăl este asimilată funcționarului public,adică,se cere de la profesor o conduită ireproșabilă la serviciu și în societate.O admir pe această cântăreață,îi ascult cântecele însă ,dacă a ales să fie profesor,trebuia să șteargă clipurile deocheată de pe internet.Adică trebuia să aleagă,ori faima cântăreței din clip ori reputația profesoarei.Cu tot respectul dar uneori nu știm pe mâna cui lăsăm copiii la liceu.Un elev ,un adolescent se poate modela ,un adult mai greu!

  • Am fost eleva a acestui liceu,dar asemenea mârlanii nu existau .Constat cu stupoare ca aici nu se mai pune accent pe calitatea profesorilor, pe moralitatea copiilor ci pe portofelele părinții. Numai figuri și din partea profesorilor dar și din partea copiilor de diverși oameni politici, afaceriști. Aici se făcea școală nu mascarada.Rușine și conducerii care tolerează asemenea comportamente.

  • Doamna în mod clar își supraevaluază atât materia cât și aspectul fizic…
    Normal…haideți să distrugem viitorul unui elev și să protejăm profa “bună” pentru Hașdeu….cum mai era una “bună pentru România…”
    Subscriu la opinia anterioară…cea referitoare la cadrele didactice care ar trebui sa fie exemple de moralitate….cel puțin așa era “pe vremea mea”….
    Oricum o dai exmatricularea este clar o pedeapsă exagerată !
    Probabil nici Hașdeul nu mai e ce era odată….

  • Asta e profesoara de Hasdeu?!
    S a dus prestigiul institutiei!!!!

  • Videoclipul în care apare profesoara este din anul 2014, când aceasta nu era profesoara.
    Oricine ajunge profesor sau director, la fel cum Tepelus a ajuns director adjunct la Hasdeu. Omul e PSD-ist, la fel și directorul Banu.

  • Pentru acel videoclip nu trebuia angajata de la bun inceput la Hasdeu!
    Chelu se scarpina in cap. Pai dna profesoara nu stia ce a facut in trecut? Trebuia sa se tempereze ca stia bine ca nici ea nu e usa de biserica.
    Da sa pui la un asemenea liceu 3 la desen e prea de tot. clar razbunare!
    Ea ar trebui sanctionata pt subiectivism, razbunare si pt acel videoclip!

  • Profa ar trebui sa-si caute de lucru in alta parte.Este clar ca este incompetenta.

  • Eu ma intreb cum naiba e normal ca pentru ceva 100% subiectiv sa existe note, si nu calificative. Pana si la BAC la probele de limba sau competente PC exista calificative, nu note, pentru ca nu are nici un sens sa pui note pe ceva ce e 100% subiectiv, nu poate fi cuantificat dupa un barem in mod obiectiv.

    Si enumar aici Muzica, Desen, Religie, etc… cum mama naibii sa existe note la asa ceva, e aberant, ca sa nu mai zic ca aceste ore ar trebui sa fie doar facultative, daca doresc elevii sa se inscrie, nu bagate pe gat, mai ales la Liceu.
    Dar stim cu totii ca aceste ore sunt bagate de umplutura sa aiba partidul unde sa isi bage pe posturi caldute niste amante, niste rude, niste cunostinte, sa le mai mearga vechime si preotilor in 2 locuri platiti de la buget… adica intr-un cuvand FURT DIN BANI PUBLICI.

    De individa ce sa mai zic, intr-o societate normala nu trecea de nivelul vanzatoare de legume in piata centrala.

  • Se pare ca in ‘cazul’ de fata,lucrurile stau mult mai simplu decat incearca unii sa le prezinte;in mod clar e vorba de un golan si o ‘profesoara’ care ar trebui sa isi urmeze talentul muzical si sa nu ‘mazgaleasca’ prestigiul Colegiului BPHasdeu cu ‘nevroza si nemultumirile sale.Asa ca le recomand celor doi,sa isi dea in petec pe la un ‘colegiu tehnic’ .Sa va fie rusine,scarbelor!

  • Conducerea unei scoli / liceu nu isi poate alege profesorii. Acestia sustin concurs national de titularizare si in ordinea notelor obtinute, isi aleg posturi in sedinta publica, post titularizabil sau nu, depinde de multe lucruri.
    Daca scoala are ore sau post si le afiseaza la ISJ si pe site-ul national de titularizare, se poate trezi cu oricine pe post la 1 septembrie, cu decizia in mana.
    Conducerea scolii nu are de unde sa stie ca proful respectiv a filmat videoclip in 2013 si chiar daca ar sti, nu poate sa faca nimic.
    Asa ca nu mai aruncati cu noroi in cei 2 directori, indiferent de culoare lor politica.

  • Vorbesti fara sa cunosti, in realitate directorii isi aleg profesorii, desigur mai sunt si exceptii cand vin bagati pe gat de la Inspectorat sau de la Partid, ca orice nas isi are nasul, si cand esti numit politic trebuie sa faci si tu favoruri celor ce te-au pus pe post.

    In scolile mai mici, directorul e Dumnezeu, el taie, el spanzura, sunt scoli in care majoritatea profesorilor nici nu au luat titularizarea, ba chiar nici nu au incercat sa dea, ca au pila la director si le baga pe post fara sa dea titularizarea, in timp ce aia nepilosi cu titularizarea data si luata chiar cu note mari nu primesc posturi pentru ca “nu mai sunt”, ca sunt ocupate dupa bunul plac al directorilor de preferatii lor.
    Cand e vorba de furat sunt inventivi rau bugetarii, fac suveici si invarteli pana iese cum vor ei.

  • A sters profesoara clipul. Nu mai e mandra de fundul ei si picioarele cat buturuga pline de celulita… s-a prins si ea ca a trecut vremea ei.
    Semn ca a gasit acel domn generos cu portofelul gros sa o plimbe si sa ii ofere steaua de sub bikini.

  • Adevărul e că în învățământ ,fie el universitar sau liceal ținuta cadrelor didactice trebuie să respecte anumite norme .Nu poți fi exemplu pentru un copil venind în fața lui îmbrăcat sau ,folosind un łimbaj îndoielnic ,pentru că atunci îl faci și pe elsă se poarte la fel .mai ales când sunt elevi mai mult apropiați de copilărie și imită orșice .Evident vina o poartă în mai mare măsură profesoara care să spunem că a avut o scăpare de comportament .decât elevul care a reacționat necontrolat .

  • De ce sa argumentez lucruri pe care mediocritatea buzăului nu o pricepe?
    Exista un artist adevărat care se întoarce in Buzau?
    Nu. Norma.
    Atâta timp cât plebea sare să asocieze actul artistic mai mult sau mai puțin cu persoana ce pretențiile să ai la copiii acestora? Drum bun tânăra generație! Rămas bun Buzau!

  • Ce vremuri, Domnule, ce vremuri !…

  • Voi nu v-ati prins de faptul ca scoala nu face educatie, ci manipulare!

  • In primul rand profesoara trebuia sa demisioneze, sau, in caz de refuz, sa fie data afara din serviciu. Art. 234, al. 5, lit.c, din Legea educatiei nationale nr. 1/2011, precizeaza faptul ca nu pot ocupa posturi didactice persoanele care practica in public activitati cu componenta lubrica sau altele care implica, exhibarea, in materie obscena, a corpului. Am impresia ca tipa are pile serioase in unvatamantul buzoian, daca preda la acest colegiu, desi minte nu are deloc. Daca ar fi gandit putin, ar fi tacut malc.

  • Gresita afirmatia ta ca in acest caz conducerea scolii nu poate sa faca nimic profesoarei. Directorul scolii incheie contractul individual de munca cu cadrul didactic si tot directorul scolii desface contractul individual de munca cu cadrul didactic, fara nici o aprobare/acord/viza a inspectoratului scolar. Daca nu crezi citeste procedura de desfacere a unui contractul individual de munca prevazuta in Codul muncii.

  • Treaba e simpla, profesoara asta a fost lansata in muzica de unul din baietii de la Nemuritorii, baietii astia fiind prieteni cu primarul, Toma Constantin. Oare de cand e tipa asta profa in Hasdeu, de cand cu mandatul primarului? Cam asta ar fi firul. In fine, nu mai zic de cand am inceput sa aruncam si bani publici pe festivalul Benone Sinulescu, alt subiect, alta prietenie si acolo (inainte cerea bani pe melodia de la Palat nenea Ben, acum a cedat, deh are festival :)) )
    Iar cu ce e aici, apoi si cu Tepelus asta si partidul lor…chiar NU e motiv de exmatriculare, nici macar nu l-as fi mustrat pe elev. Uitandu-ma pe videoclipuri, aia e o pitzipoanca careia I s-a atins orgoliul; asa fac astea, zgarie. Culmea, vrea sa se razbune pe copil si s-a facut cam singura de cacao, cu tot tam tam-ul asta, saraca e si prostuta :)))
    Faza ca ar fi copil problema, ca se plang dascalii, alti parinti de el, denigrari, bla, bla-uri…hai seriooos?! PSD face ravagii peste tot, mare pacat. Acum multi ani Hasdeu avea reputatie f buna, la pachet cu plete, barba, chitari, chiuluri pt intalniri cu Florian Pittis la Fundatia Tineret, dar erau si olimpici nationali pe banda rulanta, cu rezultate bune, nu cu “hai la mare sa ma lipesc”…despre ce vorbim aici?! :))))
    Ce-a ajuns si Hasdeul, mandria orasului, l-a distrus Tepelus cu PSD-ul lui.

  • Păcat!
    C.N. “B.P. Haşdeu” este indubitabil cel mai bun liceu din Buzău. Păcat. Apare o pocnitoare, numită “profesoară”, care strică tot. Dacă vrea să predea la Haşdeu, trebuie să păstreze o anumită conduită, mai ales în viaţa publică. Ruşinos!!!!! Un asemenea exemplar nu merită să predea nici măcar la Liceul Agricol!!!!

  • Hahaha…. profa e celebra !
    :)))
    A aparut chiar si la “Starea Natiei”….
    :))))
    Stimati hasdeeni, opriti balamucul pana nu cadeti total in ridicol…
    Auzi…nota 3 la desen…. Haide bre….
    :))))

  • Nota 3 la teorie la desen….am luat si eu 6 la muzica in generala ca n.am stiut teoria…istoria compozitorilor… Credeam ca timpurile acestea au apus de mult. La desen se deseneaza, la muzica se canta…ce atata teorie, pe principiu vrei sa iti fac probleme…te ascult la teorie la desen… Cine este pasionat de asa ceva merge la Lic de Arta. In rest o materie de cultura generala si doar atat. Iar la admiterea la facultate, vine un copil de la un liceu mediu cu medie generala mare si trece inaintea celor din liceele cu pretentii…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.