Emoții pentru ceilalți retaileri din Unirii Sud. Ieri au început lucrările!
Ieri au început lucrările noului supermarket LIDL din Unirii Sud.
Un excavator lucrează non-stop pentru nivelarea terenului, s-au adus primele materiale de construcție dar și modulele în care vor locui muncitorii firmei din Constanța care va executa lucrarea.
„Cel mai târziu la finalul lunii aprilie – începutul lui mai va fi inaugurarea”, a anunțat șeful de șantier.
Moment din care vor începe emoțiile pentru proprietarii și angajații celorlalte supermarketuri din Unirii Sud.
E vorba de Carrefour Express, Profi și Bian. Celor trei li s-a cântat prohodul și după deschiderea în februarie a Kaufland Sud, dar au reușit să supraviețuiască.
Doar că de această dată perspectiva e mai îngrijorătoare. Noul LIDL e aproape de blocuri și va atrage inclusiv din clienții care se aprovizionau din apropiere, cu sacoșa în mână și fără a se urca în mașină.
LIDL-ul e mare, va avea o ofertă diversificată și, nu-i exclus, ca la început să practice prețuri de dumping pentru a atrage clienți.
Pentru clienții mai naționaliști e util să facem și această precizare. Spre deosebire de celelalte, firma Bian este românească, ba chiar buzoiană.
Patroni sunt Mirela și Liviu Ungureanu, doi buzoieni, care din 2002 de când au pornit afacerea au deschis 8 magazine cu aproape o sută de angajați.
„Nu-mi fac griji”
„Da, am auzit că se vor deschide în Bariera Ploiești, pe lângă Kaufland și un LIDL. Nu-mi fac prea mari griji. Avem clienții noștri, produse propriii, prețuri mai mici ca ei. N-au cum să ne egaleze, pentru ei lucrează o armată, care trebuie plătită, noi suntem câțiva. Însă, trebuie să recunosc că de la ei, marii retaileri veniți din vest, am învățat și noi meserie, cum se face un comerț civilizat. Dacă nu-i vedeam pe ei, cred că aveam și acum tejghele din lemn”, a declarat Liviu Ungureanu într-un interviu acordat buzoienii.ro în martie 2017.
Cei care vor să citească articolul integral despre firma BIAN o pot face dând CLICK AICI.
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Citește și: Iulia e a treia, după Diana și Natalia. Să-i urăm bun venit! CLICK AICI
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Micile magazine de la coltul blocului de unde au invatat oare sa nu dea bonuri de casa si sa dea restul in bomboane si gume de mestecat ?
:)))
Nu-i vorba de … patriotism local, dar inițiativa celor doi soți buzoieni este cel puțin lăudabilă, întrucât au reușit să-și creeze un nume și să se impună … Nu-i cunosc, însă recunosc, pentru unele produse alimentare mă duc cu ochii închiși la ei fiindcă sigur găsesc … Au aprovizionare ritmică și sunt deschiși la nou – dar, ca peste tot, e și loc de … mai bine !
Sa nu uitam de conditiile mizerabile in care lucreaza angajatii Bian, ani in sir tinuti in frig, mai ales in statia de la Olimpic, domnilor patroni !!!