Era în misiune cu girofar și sirenă pornite. Remember 2015, aceeași intersecție

Așa cum buzoienii.ro a prevăzut însă de aseară, polițistul aflat la volanul Loganului implicat în accidentul din centru a rămas fără permis.

Faptul că plecase în misiune cu semnalele acustice și luminoase pornite nu l-a derobat de răspunderea pentru tamponarea produsă în intersecția semaforizată dintre Bd. Unirii și Bd. N. Bălcescu.

Chiar dacă are sirena și girofarul pornite, șoferul de pe autovehiculele, poliției, ambulanței ori pompierilor răspunde dacă la pătrunderea pe roșu în intersecție produce un accident.  

Așa s-a întâmplat și aseară când polițistul de la Biroul Ordine Publică (Poliția Municipală Buzău) a tamponat un Renault Megane care circula regulamentar – pe verde – pe Bd. Unirii.

Fără permis a rămas și șoferul Meganului (culpă comună) care avea obligația de a acorda prioritate echipajului de poliție în misiune.

Remember 2015. Coșmar pentru o familie după un accident produs de o ambulanță 

În august 2015 în aceeași intersecție s-a produs un accident grav. O ambulanță a intrat într-un autoturism de teren, iar acesta s-a răsturnat și în cădere a lovit o mamă și băiețelul ei de 6 ani .

Femeia, lovită grav la cap (dublă fractură de mandibulă), a intrat în comă.

Și-a revenit după câteva zile, dar de atunci (a suferit operații repetate) suferă de pierderi de memorie, iar viața ei și a familiei (soț, fiică, fiu) a devenit un coșmar.

Mai multe despre drama prin care a trecut puteți citi dând CLICK AICI.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!


Citește și: Când vorbitul la mobil dăunează grav sănătății. FOTO + VIDEO. CLICK AICI

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.


Dă, mai jos, CLICK pe „Îmi place” pentru a primi zilnic știrile buzoienii.ro pe facebook.

Un comentariu la „Era în misiune cu girofar și sirenă pornite. Remember 2015, aceeași intersecție

  • am vazut si eu un accident cu ceva din urma in aceeasi intersectie. stateam la semafor mergeam inainte pe unirii. dinspre balcescu se auzea sirena salvarii. a dat verde. un zevzec cu un cielo la vreo 60 de ani asa pur si simplu a intrat in intersectie si a busit salvarea.
    nu mi a venit sa cred cata prostie. auzi salvarea sau politia opresti e simplu. dar acum cauta sa zica ca e vinovat politistu. vax albina bubulina!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.