Exclusiv! El este pompierul erou! A povestit pentru buzoienii.ro cum a reușit să o prindă pe femeia sinucigașă

Este eroul zilei de la Buzău! Merită felicitările noastre.

A salvat un suflet, dar a și liniștit mii de buzoieni care au asistat cu înfrigurare la toată scena după ce intervenția s-a finalizat cu succes.

Se numește Sorin Stancu și lucrează la ISU Buzău. În această dimineață a povestit pentru buzoienii.ro cum a decurs intervenția:

„Pot spune că am avut și puțin noroc. Epuizată de efort și de ploaie, femeia începuse să aibă momente în care închidea ochii. Am pândit un astfel de moment, și le-am făcut semn colegilor să urce scara până la ea. Era cu ochii închiși, nu m-a văzut când am urcat. Am luat-o în brațe și, abia atunci, a realizat. A început să se zbată, voia să scape. Clar, voia să se arunce în gol. Dacă nu o țineam bine… Nu e adevărat că scara s-a blocat sau că era greutatea prea mare. Am decis împreună cu colegii mei că e mai bine să o ducem la un alt balcon. A fost mai înțelept așa, v-am spus se zbătea, era periculos să încerci să cobori scara până jos”.

Inclusiv, Sorin Stancu e de părere că a fost noroc mare că femeia nu a alunecat de pe pervaz și că aceasta avea calități de gimnastă:

„A fost ca la gimnastică, la bârnă. Femeia a stat tot acest timp pe cei 15 centimetri de pervaz. Uneori, nici nu se mai ținea cu mâinile de fereastra deschisă. Oricând putea aluneca și cădea. Dar, uite, că Dumnezeu a avut grijă de ea și, mai apoi, i-a închis câteva secunde ochii ca să pot eu interveni”.

Pompierul buzoian a mai spus că de fiecare dată când încerca să se apropie, femeia amenința că se aruncă și îi cerea să plece și el, ca și toată lumea, și să o lase în pace.

„Am avut răbdare, asta e meseria, dacă era nevoie aș fi stat și mai mult pe scară, în ploaie. Un merit deosebit îl are și domnul polițist negociator, el a vorbit cel mai mult cu femeia, a liniștit-o, i-a căpătat încrederea și a făcut posibilă intervenția mea. Mulțumesc și colegilor mei de la sol, împreună suntem o echipă”.

Sorin Stancu e căsătorit, soția sa Luciana lucrează la Colegiul Economic. Împreună au două fetițe, Ana Maria și Andreea. Cea mare, Ana Maria, e gimnastă la CSȘ Buzău.

„Bravooooo, Stancu Sorin! Sunt tare mândră de tine! Te iubim!”, e mesajul scris pe facebook de soția sa.

Citește și articolul: Cine și-l mai aduce aminte pe acest om ? A fost primarul Buzăului între 90 și 92! A acceptat să ajute din nou orașul Buzău!

Un mare bravo și felicitări îți adresează domnule Sorin și toți buzoienii care au urmărit emoționați acest eveniment. 

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

5 comentarii la „Exclusiv! El este pompierul erou! A povestit pentru buzoienii.ro cum a reușit să o prindă pe femeia sinucigașă

  • De cand a ajuns stire fapta unui pompier platit pentru asa ceva. Nea jurnalostule, asta e meseria lui, fisa postului, etc. De ce papucii mei se mai numesc salvatori? Normalitatea devine subiect de presa, observ. Pai hai sa-i cautam si pe politistii care prind găinari…

  • Eu zic sa lasati comentariile aiurea.dl Tereaca este un jurnalist cu sange,un om care tine cont si de parerea oamenilor……..referitor la pompier,toate cuvintele de bine.voi,cei care comentati,stiti cat este de greu sastai la 15 m inalime pe scara,si afara sa ploua torential?asa ca va rog sa va abtineti !!!!!!respect sorin stancu si auras tereaca

  • Toți suntem plătiți să ne facem meseria…Aş vrea ca toți să avem astfel de reuşite şi atunci o sa fie normal.Să fim fiecare,,salvatori”…Câți oare?

  • Pentru laudatorii pompierului si ai jurnalistului, o simpla retorica: un pompier este angajat al statului, cu salarii și sporuri de periculozitate, risc sau cum s-o numi, care depune un juramant si isi asuma niste riscuri ale meseriei. Ca sta pe autoscara doua ore nu trebuie sa impresioneze; cineva tot trebuia sa o faca, un coleg, pentru ca, repet, asta le este meseria acestor oameni. Ca nu sunt platiti la nivelul efortului si riscului la care se expun, asta este alt subiect. Pompierul acesta are colegi care au intrat în foc după copii sau bătrâni, dar care nu mai sunt arătați la presă. De aceea spun că este normalitate ca pompierii sa salveze. Iar daca acest jurnalist vrea sa pastreze registrul e ok insa atunci sa scrie si despre chirurgii care salvează vieti, despre voluntarii care se implica in acte de caritate, ambulantieri, si altii.

  • Pingback:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.