Explicații care unora ar putea să nu le convină

La un post tv local, directorul Companiei de Apă a admis că locuitorii din orașul Buzău ar putea plăti mai puțin pentru apa de la robinet.

„Da, în orașul Buzău, date fiind densitatea populației și proximitatea surselor de apă, tarifele ar putea fi mai mici decât în rural. Dar, unul din principiile care ne ghidează este solidaritatea. Compania de Apă este un operator regional și a stabilit un preț unitar la nivelul întregului județ”, a spus Simona Săvulescu.

Mai pe înțelesul tuturor, buzoienii de la țară (unde sursele de apă sunt fie la distanță de sat, fie neconforme, iar apa necesită tratamente scumpe pentru a deveni potabilă) plătesc mai puțin (decât ar trebui).

O altă explicație pentru tarifele mai mari ține tot de solidaritate.

„În județ, pentru a extinde sistemele de apă și canal către satele unde nu există e nevoie de investiții. Compania de Apă Buzău face investiții inclusiv din surse proprii, iar sursa de finanțare vine din facturile pe care buzoienii le achită lună de lună”, a explicat directorul firmei de apă.

Și aici, cele mai multe facturi sunt plătite de cei de la oraș, iar investițiile cele mai mari/multe se fac în rural (satul românesc, se știe, e rămas în urmă).

Există și un al treilea factor care urcă în orașul și județul Buzău prețul metrului cub de apă. Investițiile cu fonduri europene.

„Pentru șase la sută din aceste investiții trebuie să punem noi, Compania de Apă, banii. La investiții de peste 200 mil. €, nouă, companiei, ne revin 18 mil. €. E vorba de coparticipare. Bani pe care nu-i avem și îi luăm cu împrumut de la bancă. Am făcut 20 mil. € împrumut, am zis să avem 2 mil. € un fond de rezervă, nu știi ce probleme pot apărea pe parcursul derulării lucrărilor, e bine să ai un ban pus deoparte. Aceste 20 mil. €, amortismentul plus dobânzile, se regăsesc și ele în facturile buzoienilor”.

Constatări

1) La ce scumpiri s-au produs la energie și gaze în această iarnă, cele la apă (13%) și canalizare (19%) – de la 1 ianuarie 2022 – au trecut aproape neobservate.

2) Buzoienii care au rude / proprietăți pe la țară vor accepta/înțelege mai ușor/bine de ce tarifele Comp. de Apă sunt mai mari. Cei care n-au vor fi mai puțin solidari.

3) Când tarifele la apă vor fi mai mici la Buzău (față de alte județe) sau vor scădea, cum a promis odată primarul Toma ? Destul de simplu, când Compania de Apă nu va mai face investiții (din fonduri proprii ori europene) în rural! Dar asta înseamnă a continua la nesfârșit cu latrină în fundul curții și apă infectată la fântână.

4) Simona Săvulescu: „Județul Buzău e, acum, unul privilegiat față de altele. Se fac investiții uriașe în infrastructura de apă și canal. Asta înseamnă condiții mai bune de viață pentru buzoieni. Apă curată și non-stop la robinet plus canalizare. Puține județe din țară își permit acum asemenea investiții”

Citește și:

loading...

12 comentarii la „Explicații care unora ar putea să nu le convină

  • Raspunsul este remunicipalizarea serviciului de furnizare a apei potabile si a tratarii apelor uzate MUNICIPALE. Si dl-e Tereaca, degeaba sustineti ca este a primariei, din moment ce ofera servicii si la nivel judetean, nu mai este doar un serviciu municipal.
    Si da, banuiesc ca ne asteptau si alte astfel de taxe „de solidaritate” in cazul unirii cu Tintesti-ul.

    Răspunde
  • Nu stiu de ce mint atat . Apa este foarte potabila la sate si este si aproape, in multe locuri chiar vine prin cadere. Au preluat-o de la primarii apoi au ridicat pretul nejustificat .Oare, unde inca mai apartine de primarii , de ce este pretul mai mic ? Compania de apa spune ca face tratamente speciale ? Sa stiti dragi concetateni ca in afara de clorura de var ( foarte ieftina} nu fac nimic ! Preturi nejustificate pentru salarii mari ale directorilor . Ca jurnalisti , va rog sa mergeti sa faceti reportaje prin comune , nu va luati dupa ce spun astia cu salarii ,, nesimtite”!

    Răspunde
  • Justificări puerile, de 2 lei!! De ce atunci ați făcut promisiuni înainte de demiterea lui Tescaru dacă aveați un astfel de program?

    Răspunde
  • Despre banii astia Europeni, mai vorbim domnule Tereaca !!!!!!!!!

    Răspunde
  • Vraja marii sau hai sa-i prostim pe prosti ! La taranoaia, preturile sunt mici, pentru ca oricine isi poate sapa fantana in curte si are apa aproape gratuita ! Cu 2000-2500 lei iti aduci apa in casa si faci pipi cu bolta pe serviciile companiei de apa ! Daca ar fi altfel, compania de apa i-ar jefui pe tarani ,la propriu !

    Răspunde
  • Mircea, remunicipalizarea presupune ieșirea din mizeria aia de ADI2008. Ieșirea generează plata investițiilor făcute din fonduri de coeziune. Asta n-ar fi un bai prea mare (primăria din Berlin a contractat un credit cu care i-a plătit pe francezii de la Veolia numai să scape de ei înainte de expirarea contractului de concesiune), în timp, cei câștigați vor fi consumatorii. Înainte de ieșire, ca să asigure continuitatea, primăria trebuie să-și înființeze propriul operator care trebuie licențiat la ANRSC, unde momentan este jupân Tescaru Ionel. Ce zici, se grăbește Tescaru cu licențierea!

    Răspunde
  • Singura țară din UE unde apa este exclusiv administrată de stat în folosul cetățenilor este Slovenia. Privații nu au voie să comercializeze apă. Au introdus acest deziderat în Constituția tării în anul 2016. Textul amendamentului:

    „Resursele de apă reprezintă un bun public gestionat de stat. Resursele de apă trebuie folosite în mod durabil, în primul rând pentru a furniza cetățenilor apă potabilă și gospodăriilor apa necesară și, prin urmare, nu sunt un bun comercial.”

    Să nu vă imaginați că a fost simplu. Presiuni enorme ca acest fapt să nu se întâmple a făcut compania elvețiană Nestle.
    Miracolul a fost posibil datorită unei INIȚIATIVE CETĂȚENEȘTI și cu suportul politicienilor de la acea vreme.
    Declarația premierului Miro Cerar:

    „Apa din Slovenia este de foarte bună calitate și, datorită valorii sale, în viitor va deveni ținta țărilor străine și corporațiilor internaționale. Pe măsură ce apa va deveni o marfă din ce în ce mai valoroasă, presiunea pentru a o obține va crește și nu trebuie să ne dăm bătuți.”

    Are curaj vreun politician român doar să aducă în discuție această realitate?

    Răspunde
  • Adica daca o companie privata, de exemplu, isi propune sa faca o investitie de marire a capacitatii de productie transfera costul investitiei si mareste imediat pretul priduselor pe care le vinde? Pai daca piata nu suporta aceasta marire de pret compania va da faliment in scurt timp… investitiile se fac cu fonduri proprii sau credite pe termen lung iar amortizarea acestor investitii se face de asemenea pe o perioada indelungata… Dar cand ai monopol faci ce vrei cu pretul apei pe care il platesc fraierii si iti acoperi ineficienta,risipa,huzurul si cheltuielile umflate cu pompa din banul prostilor… Pentru ce sa urmaresti vreo optimizare a costurilor, daca nu mai ai bani maresti pretul din pix. Asta da activitate economica.

    Răspunde
  • Se aude ca atat la compania de apa cat si pe la Urbis sau RER, in functii „calduțe” sunt mulți pensionari la stat prin urmare si cu salarii de bugetari! Poate si pe aici se scurg niste banuți care ne maresc facturile. De primarie nici nu mai amintesc pentru ca au facut-o multi altii inaintea mea. Drept este ca legea cumulului de pensie si salariu de la stat, ba este, ba nu este! Naiba mai stie…

    Răspunde
  • Sa vedem dac-am inteles bine :
    eu, de la Buzau, platesc apa cu 20-30-40-dracu-stie-cat % mai mult pentru ca trebuie sa fiu solidar cu cetatenii din Calvini?
    Pai eu nu am fost in viata mea la Calvini, nu cunosc pe nimeni in Calvini, nu planuiesc sa merg vreodata acolo si nici viata nu ma va duce intamplator acolo, sunt absolut sigur.
    Deci, de ce trebuie sa platesc EU, din BANII MEI, obtinuti din MUNCA MEA pentru confortul unora si altora?
    Babaieti, solidaritea asta fortata se numeste COMUNISM!
    Pai voi o ardeti capitalist si fortati consumatorul sa plateasca pentru un rahat vorbind si prostii cum ca asta e ceva normal? Compania de Apa sau cum dracu i-o zice , daca vrea sa faca investitii (daca sunt INVESTITII inseamna ca sunt cu gandul la un viitor PROFIT) sa faca din banii ei pentru ca, dupa ce face investitiile respective, sigur nu va imparti profitul cu mine (desi, ce sa vezi, are pretentia ca eu sa-i finantez investitiile).
    Inteleg social-democratia, inteleg solidaritatea (asta inseamna sa imi oferi un pret „normal” si varianta unui pret crescut, pentru „solidaritate”), inteleg multe lucruri dar nu inteleg comunismul asta tembel care acapareaza incet,incet nefericita asta de tara.
    Daca asta-i ideea lu’ Toma despre Buzaul modern…poate ca nu-i rea ideea cu demisia (ok, ok, nu sariti cu gurile, dar demisia ar fi un act de barbatie si nu l-ar priva de sansa de a candida din nou – daca se strang semnaturi nu va mai putea candida si poate asa vom fi privati de un geniu neinteles…)

    TL;DR: De ce mama naibii sa finantez eu, din banii mei, investitiile unei societati comerciale la care nu sunt asociat/actionar/nu am nici un fel de interes?! Voi sunteti sanatosi la cap, Toma si Savulescu (apropo, ce salariu are doamna aceasta si ce o recomanda pentru acest salariu – sunt convins ca e un salariu cu 5 cifre/lunar) ?

    Răspunde
  • Tătelu, tema de discuție ar trebui să fie legată de întrebarea: este corect, just, moral să se realizeze profit de pe urma administrării utilităților publice?
    O mare poarte din planetă zice că nu ( http://www.remunicipalisation.org/ ). Orice firmă privată trebuie exclusă deoarece principalul obiectiv al oricărei firme private este maximizarea profitului, iar acest profit se obține de la consumatori, în cazul utilităților publice de la întreaga comunitate. Corect este ca cea care decide cum să fie administrate utilitățile să fie comunitatea prin reprezentanții ei aleși.
    În cazul de față, consumatorii buzoieni sunt furați de două ori. Compania de Apă Buzău este obligată prin Contractul de Delegare (concesiune) să plătească către ADI2008 Buzău o redevență de 1% din cifra de afaceri. Redevență care se împarte membrilor asociației în funcție de aportul pe care l-a adus fiecare în asociație. Deci Primăria Buzău are cotă parte din profitul colectat de operator de la populație.
    Abordarea corectă este operator al primăriei care funcționează pe principiul nonprofitului. Se poate lua model Compania Națională înființată în 2015 de către Victor Orban în Ungaria ( https://www.mvmnext.hu/ ). Google translate nu face o treabă profesionistă dar se înțelege foarte clar cum este organizată compania.

    Răspunde
  • Pentru că așa a dictat UE, Basculantu’!
    A argumentat că nu se complică cu proiecte mărunte, UAT-urile să facă bine să se asocieze în ADI ( https://ro.wikipedia.org/wiki/Asocia%C8%9Bie_de_dezvoltare_intercomunitar%C4%83 ) ca să poată accesa fonduri de coeziune! E la mintea cocoșului că au impus această condiție cu un scop bine definit. Am făcut supoziții la alt articol despre ce cred eu că plănuiesc. Românii să pregătească terenul pentru multinaționalele jupânilor din UE.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.