Extindere rețea: azi s-a făcut joncțiunea!

Ce vedeți în fotografie e joncțiunea pistei de biciclete ce vine dinspre Bd. 1 Decembrie cu cea de pe Bd. Unirii/Calea Eroilor:


Astăzi, muncitorii de la Troia au așezat bordura, iar pe seară au turnat placa de beton a viitoarei piste de biciclete:

În luna martie, peste placa de beton se va turna stratul de asfalt colorat

Pista de biciclete cu două sensuri (tur-retur) de pe Bd. 1 Decembrie măsoară 1,2 km (de la gara CFR până la cel mai înalt bloc din oraș, în Bariera Ploiești). Ea se adaugă pistei de pe Bd. Republicii care măsoară tot 1,2 km, realizându-se acum conexiunea între cele două poduri, Marghiloman și Drăgăicii.


Următoarea pistă importantă din oraș se va realiza pe strada Drăgăicii pentru a se face legătura cu pista de pe Bd. Industriilor (ceea ce ar putea face ca unii muncitori din Zona Industrială să facă drumul domiciliu – serviciu cu bicicleta).

În toamna anului trecut s-a finalizat și pista de biciclete de pe Bd. Industriilor
Fotografie realizată cu două luni în urmă de reporterul buzoienii.ro la Strasbourg (Franța). Dimineața, când oamenii intră la serviciu, pe străzile din interiorul orașului sunt mai multe biciclete decât mașini! Aceasta devine moda în vestul Europei, Uniunea Europeană investind importante resurse financiare și educaționale pentru a impune transportul cu bicicleta ori autobuzul/tramvaiul în detrimentul autoturismelor poluante
La Buzău, atât primarul Toma, cât și vicele Apostu, sunt susținători ai mersului cu bicicleta și ai investiților în extinderea rețelei de piste. De la 0 km în 2016, orașul Buzău are acum peste 20 km
Tot pe Bd. 1 Decembrie, muncitorii de la Troia vor finaliza joi montajul „biscuiților” pe trotuar (de la gară până în Bariera Ploiești)
Noul rond din intersecție a căpătat și el forma finală

Citește și:

loading...

9 comentarii la „Extindere rețea: azi s-a făcut joncțiunea!

  • Intr un oraș modern pistele de bicicletă sunt o necesitate însă sa ingustezi partea pietonală pentru a pune o pistă nu e cea mai bună alegere. Nu știu câți dintre voi v ați plimbat cu cineva de mână, fie partenerul de viață fie copilul pe trotuarele inguste unde abia ai loc sa treci cate o persoană una pe lângă cealaltă, că dacă mergi pe pista de biciclete ori îți iei o înjurătură/clopoțel ori un ghidon in cap. Va urez o urbanizare plăcută!

    Răspunde
    • Anonymus tata, candidează la Primărie și fa ce trebuie ,nene lasa-ne deja ești penibil știi îmi pare rău că Toma a făcut câte ceva în oraș, trebuia sa fim în anii 50 și nu uita urarea din Posta anilor 50 ,hai s––r

      Răspunde
      • Din păcate, dacă cineva este penibil acela ești tu!

        Răspunde
  • De la prima poză, cea cu săgeată galbenă, dacă mai mergeți vreo 50 metri o să dați de un stâlp de iluminat pe unde ar trebui să meargă pietonii. Aseară s-a pus și pavajul, stâlpul a rezistat. Să nu își dea seama nimeni că după ce aleea pietonală este îngustă stâlpul acela este ca un … în cărare.

    Răspunde
  • Sa ii vedem pe preamăriții plătiți din banii noștri cum vin la serviciu cu bicicletele, tot timpul anului. Apoi o facem și noi având asa bun exemplu!

    Răspunde
  • In Franța sunt muncitori pentru ca sunt fabrici. In Buzau sunt doar asistați social, pensionari și sinecuriști deoarece votează cu toți PSD ul. Nu permit decât oameni captivi in Buzau, restul sa plece. Cum sa vina firme mari pe care/ai căror oameni nu poate sa ii controleze ca pe argati. Toma și o gașca de așa ziși oameni de afaceri buzoieni cărora le convine ca buzoienii sa fie captivi pe salariile lor de nimic. Doar ca așa, Buzăul se depopuleaza. Un tanar nu rămâne in Buzau( cu excepția loazelor cu părinții sus puși )

    Răspunde
    • Sa inteleg ca ori sunteti un copil de bani gata, ori un pensionar, ori un asistat social, pentru ca, un om normal la cap, care inca locuieste in Buzau, daca are premisele necesare sa se duca la munca cu bicicleta, o va face. Tine de locul de munca, asa este, insa sunt destule locuri de munca care nu impun costum si cravata, iar daca distanta nu este de 10 kilometri, iar Buzaul nu este un oras enorm, atunci cred ca este extrem de viabila ideea de a crea niste circuite care sa lege tot orasul. Si nu neaparat pentru naveta, ci si pentru placerea de a te plimba cu familia. Cu siguranta nu o sa fie sir infinit de biciclisti care vor „claxona” pietonii care vor patrunde pe spatiul lor. Este o portiune mica unde se va intampla incursiunea, asa ca nu cred ca nu se poate „coabita”. Totusi, este dusa spre infinit, in sensul de extrem, rautatea unora care nu vor altceva decat ulite cu noroi, ca le aduce aminte de copilarie. poate asa se emotioneaza si ei, ca la civilizatie… greu cu lacrimile.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.