Fata lui Târcă a dezamăgit, Alina Ilie a strălucit. Cel mai bun meci al carierei

Aici s-a jucat mare parte din meci. Buzoiencele din apărare (Stoleru, Mărginean, Petrovic) au anihilat-o pe Sorina Târcă – doar 3 goluri din 11 aruncări.

În schimb, Alina Ilie a făcut cel mai bun meci din carieră. A trimis 9 torpile care s-au oprit în plasă, decisive în stabilirea învingătoarei. Iar Alina Ilie, ca și cealaltă trăgătoare de la Buzău, Raluca Petruș, pot mai mult, dar mai au nevoie de încredere.

Alina Ilie, felicitată pe merit, de public. Are 23 de ani și a început handbalul la 10 ani la Rm. Vâlcea

Merită remarcate și Maria Gavrilă (la rându-i, la cel mai bun meci la Buzău) și portărița Mârcă.

Victorie importantă și pentru antrenorul Coco Mihăilă, care împreună cu Romeo Ilie au pregătit bine meciul

Felicitări merită și publicul, în general, dar și cei 20 de băieți din galerie, în special, pentru efort și entuziasm.

Imaginea meciului, suporteri și jucătoare, sărbătorind împreună

Urmează o mică pauză, iar după 12 zile un nou meci tare tot la Buzău. Derby-ul pentru locul trei – cu Minaur Baia Mare. După o vizită la Slobozia, pe 9 noiembrie la Buzău va veni campiona en-titre și foarte probabil viitoarea campioană – SCM Rm. Vâlcea.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.