Fază haioasă la „U” Craiova – SCM Gloria Buzău

A fost omul meciului pentru Gloria deși n-a jucat nici zece minute.

Atacantul C-tin Stoica a intrat în minutul 85. După doar un minut șuta superb de la 25 de metri.

Gol Gloria, scor 1-1, rezultat care a rămas pâmă la final.

După gol a urmat și faza meciului. C-tin Stoica s-a pitit după reclamele din spatele porții!

După ce a stat ghemuit câteva secunde, atacantul a ridicat capul – înspre Ilie Stan.

„Alo, domnul antrenor, acum mă vedeți ?”, e mesajul transmis antrenorului.

Nu știm dacă Ilie Stan l-a văzut, pentru că antrenorul Gloriei făcea atunci altceva.

Ilie se bucura pentru gol, pentru inspirația de a-l fi trimis pe teren pe C-tin Stoica (fie și în minutul 85) și pentru punctul smuls de Gloria pe terenul liderei – „U” Craiova.

Altfel, despre meci, în general, putem spune că Gloria a jucat mai bine în prima repriză, iar Craiova în a doua.

În prima repriză Tucaliuc a șters bara după o lovitură liberă de la 16 metri. Și Balgiu a fost paroape de gol – reluare cu capul din 6 m dar portarul Craiovei a scos miraculos (vezi foto mai jos).

Craiova a avut și ea o ocazie în primul mitan, dar portarul Stoian (bravo!) a salvat la șutul micuțului Negru din careu.

Scorul îl va deschide Craiova în minutul 71, după ce fundașul Ioniță l-a scăpat din marcaj pe Diallo (centrare din lovitură liberă), iar portarul Stoian a ieșit aiurea.

Imediat după ce Gloria a egalat (fază descrisă la începutul articolului), Craiova a nimerit transversala prin căpitanul Gugu – reluare cu capul după o nouă lovitură liberă.

S-a terminat 1-1, rezultat corect, chiar dacă e posibil ca unii olteni să nu fie 100% de acord.

Gloria va juca din nou miercuri – pe teren propriu – de la ora 14.00, restanța cu nou-promovata Comuna Recea. Meciul va fi transmis pe facebook pe pagina Gloriei (de unde va putea fi distribuit și de alții).

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.