Fericire maximă pentru Adrian Mocanu. Căsătorie și un copilaș!

Clipe de fericire maximă pentru deputatul PMP de Buzău, Adrian Mocanu.

Sâmbătă, Mocanu jr. se va căsători cu aleasa inimii sale, medicul de familie Gina Tatu, care a postat săptămâna trecută pe facebook fotografia alăturată. 

Cei doi se iubesc și formează un cuplu fericit din iarna trecută.

Atunci, de Bobotează, Adrian Mocanu a făcut deliciul presei locale, mare amatoare a unor astfel de mondenități, printr-o postare pe facebook.

Deputatul buzoian s-a pozat de mână cu tânăra doctoriță într-un decor potrivit momentului, în fața șemineului, și a atașat următoarele cuvinte:

 

„Când fericirea altcuiva e si fericirea ta, atunci e iubire! Sa aveți parte de iubire, dragii mei prieteni!”

Căsătoria fixată pentru sâmbătă a fost grăbită de primă mare realizare a celor doi.

Gina Tatu este însărcinată în luna a șasea, iar peste trei luni va da naștere unui copilaș.  

Cei doi au ales ca nunta să se facă discret, fără mare tam-tam, la un restaurant din oraș.

Lui Adrian Mocanu, toate par să-i meargă bine în ultimul an, după ce a ales inspirat ca după plecarea din PSD să treacă la PMP, partid alături de care a reușit să obțină un al treilea mandat de deputat. 

Cel care a devoalat presei locale nunta lui Adrian Mocanu, a fost chiar primarul C-tin Toma la ultima ședință de consiliu local, când a pus binevoința de la vot a consilierului Silviu Roșioru, pe faptul că ,,e petrecere la voi în partid, are nuntă el lider maximo”.

Mai multe despre viitoarea soție a deputatului buzoian aflați din propria prezentare a Ginei Tatu, dintr-un fluturaș din campania din decembrie de la parlamentare, când a candidat din partea PMP la Camera Deputaților. 

 

 

 

loading...

Un comentariu la „Fericire maximă pentru Adrian Mocanu. Căsătorie și un copilaș!

  • Felicitari tinerilor, casa de piatra, iar presa sa ii lase sa-si duca la bun sfarsit frumosul eveniment !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.