Fetele de l-au filmat. Nu repulsie, ci amuzament. Vezi VIDEO

Revenim la cazul onanistului de la gardul Liceului Pedagogic, prezentat aseară în jurnalul Campus Tv.

Trebuie remarcat un aspect. Că fetele de l-au filmat pe dezaxat, nu s-au oripilat, dezgustat sau îngrozit, ci doar s-au amuzat și au chicotit.

Probabil că tot cu amuzament au privit scena polițiștii și procurorii, astfel că onanistul n-a fost tratat ca un pericol public. După ce a fost reținut 24 de ore, individul de 54 de ani din Lipia e acum liber și poate repeta oricând gestul.

Oricum, nu e la prima abatere, a mai fost surprins în trecut făcând așa ceva, dar a scăpat după ce la anchetă a zis că doar își făcea nevoile.

Încă un aspect, cei care solicită măsuri mai aspre împotriva onanistului – cercetat acum pentru ultraj împotriva bunelor moravuri – probabil că sunt niște pudibonzi depășiți de vremuri. În prag de 2020, e cool să faci așa ceva.

Art. 375 Ultrajul contra bunelor moravuri

Fapta persoanei care, în public, săvârşeşte acte de exhibiţionism sau alte acte sexuale explicite se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.