Figura în topul celor mai găurite străzi din oraș. Start și pe un bd. important

Strada Constituției concura, cu succes, de vreo zece ani la titlul de cea mai proastă stradă din oraș.

După atâta așteptare, în această săptămână va ieși – în sfârșit – din top.

Astăzi, asfaltul plin de petice și denivelări a fost îndepărtat, iar până joi ar urma să se aștearnă un covor nou.

Constituției urmează după Oltului, iar după Paște se va reabilita și Orizontului – porțiunea până la giratoriul de la Carrefour.

În acest fel se realizează un culoar din Micro XIV până în zona centrelor comerciale.

Tot azi s-a început frezarea și a Bd. N. Bălcescu, care va fi reasfaltat de la poarta Crângului până la tribunal.

Faptul că Urbis Serv a fost dotată cu utilaje noi și performante începe a se vedea. Numărul străzilor importante, dar cu probleme din oraș, s-a redus sensibil, iar dacă ritmul va continua să fie unul susținut Buzăul va fi trecut hopul în 2019.

În paralel se continuă și asfaltarea străzilor de pământ din Buzău. CLICK AICI pentru a vedea programul actualizat.

Lucrări pe strada Primăverii înspre Parohia Gârlași.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.