Focul a fost sesizat târziu de vecini
O femeie a ars de vie aseară, la miezul nopții, în apropiere de Rm. Sărat – la Oreavu.
Victima – Ilinca Mădulărescu – avea 89 de ani, iar focul a izbucnit cel mai probabil de la o scânteie/jar scăpată din sobă.
Salvarea femeii a fost imposibilă întrucât vecinii au anunțat târziu pompierii, când casa – aprox. 100 metri pătrați – ardea generalizat.
„Ilinca locuia singură în casa bătrânească. Fiul ei stă în aceeași curte, dar are casa din spate, la cinci metri distanță. Dar nici el n-a sesizat la timp focul. S-a trezit și a ieșit din casă abia când a auzit zgomotul făcut de pompieri”, ne-a declarat un localnic din Oreavu.
„Pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Sărat au intervenit pe raza localitații Oreavu, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, pentru localizarea și stingerea unui incendiu la o locuință. La sosirea pompierilor la fața locului s-a constatat că incendiul se manifesta generalizat la întreaga locuință (aprox. 100mp). Pe timpul intervenției aceștia au acționat în vederea salvării unei persoane de sex feminin în vârstă de 89 de ani, aflată în interiorul locuinței la momentul izbucnirii incendiului. Cu toate eforturile depuse de aceștia, din păcate la momentul identificării victimei în interiorul locuinței, aceasta era decedată”, comunicat ISU Buzău
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.