Foraj la 80 de metri în curtea școlii! FOTO + VIDEO

Pe partea dinspre strada Oltului a Școlii nr. 2 din Buzău a apărut de câteva zile o instalație – adevărată – de foraj.

Vecinii s-au sesizat și l-au trimis pe reporterul buzoienii.ro la fața locului pentru a afla detalii.

„Cred că au dat de petrol. Sau de gaze. Forează de câteva zile. Spuneți-ne vă rugăm și nouă dacă trebuie să ne pregătim de exproprierea caselor și a curților”, ne-au rugat – mai în glumă, mai în serios – câțiva riverani.

Reporterul buzoienii.ro s-a deplasat la fața locului și i-a găsit pe muncitorii unei firme din Ploiești forând la 80 de metri adâncime.

Lucrarea are legătură cu gazele, deși nu s-a descoperit aici o pungă de gaze cum și-ar fi dorit vecinii. Mai exact se încearcă protejarea de rugină a conductei magistrale de gaze care trece pe strada Oltului.

„S-a forat la 80 de metri adâncime și din cinci în cinci metri s-au pus anozi din fontă. Conducta din oțel care transportă gazele e legată printr-un cablu electric de acești anozi. În acest fel, în loc să se consume, în timp, oțelul din conductă se „mănâncă” metalul” din anozii de fontă. În acest fel e protejată țeava. Aceasta rezistă zeci de ani și nu mai sunt necesare lucrări costisitoare de înlocuire, cu spargerea asfaltului, săpat șanțuri și tot tacâmul. E foarte bine pentru orașul dvs. că Engie face asta”, ne-a declarat inginerul din Ploiești care coordonează lucrarea.

Vezi mai jos un clip VIDEO din timpul forajului.

Discuție reporter – inginer Petrostar Ploiești

La finalul lucrării, firma din Ploiești va aduce terenul dinspre gard al școlii la starea inițială.

Tot pe strada Oltului se desfășoară în aceste zile o altă lucrare majoră.

După 30-40 de ani strada și trotuarele sunt din nou asfaltate. Bucata dintre spital și rond a fost frezată, iar joi și vineri – dacă vremea va permite – se vor turna cele două noi straturi de asfalt.

Freza de asfalt pe str. Oltului

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.