Fotbaliștii nu își vor mai înșela consoartele😀

E mesajul comic postat azi pe facebook de un microbist după (ne)cazul Marius Ioniță.

„Ce înțeleg eu din toată această poveste e că de acum fotbaliștii nu își vor mai putea înșela consoartele. Alde Bănel și Florinel riscă să-și încheie prematur carierele dacă vor călca pe bec😀. Fetele înșelatele vor fugi la primul ziarist cunoscut cu biletele de pariuri. A, și altceva. Spre bucuria pariurilor on-line. Toate iubitele de fotbaliști își vor deschide, preventiv, conturi și vor paria etapă de etapă că echipa lui ia bătaie😁. Atenție, răzbunarea asta poate fi folosită și în alte cazuri de supărări casnice grave”.

Reamintim, fundașul Gloriei Buzău – Marius Ioniță – e aproape de a-și pune ghetele-n cui la 29 de ani.

Logodnica l-a prins pe fotbalist – în casă – cu o altă fată. Ca să se răzbune, fata a mers la Prosport și l-a pârât pe fotbalist că paria on-line.

Ioniță s-a ales imediat cu contractul suspendat și riscă doi ani de suspendare din partea FRF întrucât fotbaliștilor le este interzis să parieze.

Ghinion și pentru Gloria Buzău, care e nevoită acum să-și caute alt fundaș. Ioniță era singurul fotbalist buzoian get beget titular la echipa din Crâng.

Citește și:

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.