Georgescule, fugi, bă, cât mai poți!
Gata! Din această dimineață au început perchezițiile și reținerile găștii șarlatanului Călin Georgescu.
Polițiștii și procurorii îi caută pe cei care au ajutat financiar campania electorală a șarlatanului.
E, probabil, chestiune de zile/săptămâni până când vor apărea și primele mărturii și dovezi că șarlatanul a fost finanțat și susținut inclusiv de la Moscova.
Cel mai probabil, Georgescu și ai lui vor fi acuzați – după strângerea probelor – de trădare națională, faptă care se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani.
Trădarea. Art. 394 Codul Penal
Fapta cetăţeanului român de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului, prin:
a) provocare de război contra ţării sau de înlesnire a ocupaţiei militare străine;
b) subminare economică, politică sau a capacităţii de apărare a statului;
c) aservire faţă de o putere sau organizaţie străină;
d) ajutarea unei puteri sau organizaţii străine pentru desfăşurarea unei activităţi ostile împotriva securităţii naţionale,
Trădarea se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani.
Percheziții și rețineri se fac în această dimineață și în alte două spețe.
Simpatizanții legionari plus cei care au au amenințat (cu moartea) în ultimele zile jurnaliști și membri ai societății civile sunt vizitați de polițiști și procurori.
Citește și:
Tradare de tara nu sunt si voturile cumpărate de unele partide prin diferite metote apelind la anumiti indivizii care sunt finanțati sa cumpere votanți pe alimente , bani etc sa voteze anumit partid . Pe aceia cinei ii arestează nimeni acolo nu vede nimeni nimic pentru ca sunt la putere PSD …PNL …. ETC dacă doriți sa fie voturile corecte faceți curățenie în timpul votarilor indiferent ce partid câștiga sa fie un vot cinstit asa este corect, nu prin voturi cumpărate , doamne ajută să iasă bine și sa termine odată votarea sa fie dat jos nesuferitu asa de Iohanis și sper din inima ca o sa meargă și la pușcărie cât se omoară el sa iasă președinte pe cine are el în cap pentru ai salva pielea .
Într-un interviu la Realitatea TV, acum câteva zile, Călin Georgescu a fost întrebat dacă va grația interlopii și alți condamnați. Răspunsul lui a fost ”Da”.
”Am fost acuzat că ma sprijină foști puscăriași, interlopi, romi. Domnule, foarte bine. Ei nu sunt oameni? Foarte bine, sunt onorat de acest lucru”
Ăsta dacă fuge,fuge pe cal,cu mâinile în sus,ca asa a văzut el în filme,Desigur,va fugi gol,prin lapoviță și ninsoare,pt ca omul e un dac adevărat,nu îl sperie un grad sub minus.Asta e,rămânem fără el,doar cu mirosul lui și cu Cristela.Sa speram ca ea sa poarte fusta și sa stea crăcănat în asa fel încât sa între energia în ea.
…punem pariu că se va institui stare de ‘ebrietate’ !…alegerile parlamentare vor fi anulate și astea!….se confirmă ceea ce am gândit cam de 3 ani, de când a început răzbelul la ucraci!…
Am înțeles ca Victor Ponta, consilierul și prietenul lui Ciolacu a votat deja în turul doi, în diaspora, cu Călin! Domnul Tudose, de-a dreapta lui Ciolacu, îl susținea pe față pe Călin! Și mulți alții din PSD, cum ar fi Zamfir al lui Oana de la A3! Și nu l-am văzut pe Ciolacu luând prea tare atitudine! Pentru că….ai noștri și ne pot santaja! Sa ne amintim și de Tepelus de la mitingul lui Dragnea…” Și eu am fost acolo!”…a fost „marginalizat” prin punerea în top pe liste și oferirea unui nou mandat! Și Ciolacu ne spune că Dragnea a fost un dictator,partidul s-a reformat, bla,bla, bla și auzi, se întreabă ce s-a întâmplat!
@Cosmin (adica Pixel):
Sambata, se doarme dublu fata de restul saptamanii, asa a zis medicul.
Plus 2 cani ceai de tei si meditatie. Multa meditatie !
Impostorul Georgescu trebuia învins cu propriile lui arme, la vot !
Ce a făcut „curtea prostituțională”, este inacceptabil pentru așa zisa democrație dâmbovițeană, s-a decredibilizat, dacă mai era nevoie, majoritatea populației o percepe ca cea mai coruptă instituție a statului român. Trebuie desființată sau în cel mai fericit caz, reformată.
Este foarte probabil ca în primăvară la alegerile prezidențiale, să se întâmple o nenorocire ce va zgudui lumea.
ATENTIE !!!
Cumetre, CC a anulat alegerile pentru ca nu s-a respectat legea.
Cum dracului sa sustii ca trebuia „invins cu propriile lui arme, la vot”, daca acest ciudat nu a respectat legea?
Ba, majoritatea dintre voi nu inteleg nimic din nimic, eu ma intreb cu mama dracului de sunteti in stare sa mergeti biped.
Câţi bani primiţi băi marxiştilor, cât vă dă SOROS pentru minciunile aruncate pe piaţă. Citiţi codul penal şi vedeţi dacă faptele inventate de voi se încadrează undeva. Ce dovezi aveţi? Numai gargara SRI şi minciunile lui Gâdea.
Mie mi-a dat Soros 10 euro sa micțiune pe familia Georgescu,pe influencerii agramați de pe tik tok și pe ziduri.O făceam și gratis,dar na,10 euro nu strica.Daca vrei și tu îl găsești pe Soros în piață de pasari,e deghizat în vânzător de petarde.Lumea îl striga Șoroșoaca.
Bilute mici, tu esti atat de imbecil incat sa crezi ca tembelul georgescu si-a facut campanie electorala, reusind sa prosteasca atatia prosti ca de-al de tine, cu ZERO lei? Tembelut, doar pentru acest motiv, ca a mintit in ceea ce priveste costurile campaniei electorale si exista temei sa fie anulate alegerile vietii.
Este absolut admirabil cum nici acum, cand vi se prezinta faptele cu dovezi, refuzati sa intelegeti ca sunteti prosti si ca v-a facut cum a vrut el, un ticalos manevrat de niste ticalosi mai mari.
Si, pentru ca sunteti prosti si nu intelegeti, haideti sa va deschid putin ochii: Rusia sustine un candidat cu evidente apucaturi naziste pentru a avea, putin mai tarziu, motiv sa execute si aici o „denazificare” dupa modelul celei prestate in Ucraina. Dar cine sa priceapa, cine, cand o parte din cetateni crede ca sunt cipuri in Pepsi, ca apa e energie, ca benzina poate costa 1 leu (in Dubai, azi, benzina 95 costa echivalentul a 3.2 lei / litrul) si cate si mai cate idiotenii turnate catre capetele lor pline de tarate.
Nimic inteligentule. Ne face plăcere să zicem ca un prost e prost, un mincinos e mincinos, un imbecil e imbecil și un pupător în cur al lui Putin o să ducă țara noastră la dracu n praznic. Nici noi nu suntem mulțumiți de PSD PNL USR dar pe lângă dementul vostru sunt sfinți.
Ce privire de diliu are.
Ce nu știu prostii de Ziduri e ca vin vremuri grele! Mai ales dupa 20 ianuarie
TIC-TAC! TIC-TAC!
Sigur, votăm PSD. Masiv, ca vă place cuvântul!
@MT (adica Pixel).
TIK-TOK ! TIK-TOK !
Auraș…
Nea’ CG ăsta, probabil cu susținerea cuiva și comițând ceva, a apărut de nicăieri pe primul loc în alegeri.
Avem 2 situații:
1. Ce făceau multele „instituții” care protejează statu’, cetățeanu’, râul, ramul, în timpul ăsta dacă nea’ CG și cine l-a susținit au trecut ca prin brânză, „nedetectați” de ‘ulile berce de instituții ale statutului?!?
La ce îi plătim aiurea ?!?
Siguranța națională e ZERO înseamnă dacă toate instituțiile astea au fost facute terci.
In caz de razboi, astia afla abia dupa ce e cucerit Bucurestiul sau cum?!? Muci, nu alta !
2. Daca au avut informatii, de ce nu au blocat/anulat alegerile?
Astia par ca au inteles abia dupa 2 saptamani ca au fost prinsi cu pantalonii in vine…
3. Tu ai contact cu domnul Toma, cu Ciolacu…
Se pare ca din aprilie expira plafonarea preturilor la energie… ce zici, cetatenii vor fi bucurosi, vor vota cu Ciolacu sau pesede daca cresc facturile?
Deci… trage-i de maneca, ca pe urma iar si-o fura si nu pricep de ce… 😉
Și a luat o mâncăriciul :))))
https://m.youtube.com/watch?v=IqyqVDjkMhA&pp=QAFIAQ%3D%3D
A trăit pulifrici ca nababul la Viena.
Mâine onanistii vor vota in cristelnița poponariror ce vor fi excomunicați de BOR. Labaritione va fugi în Serbia
Mai jos, câteva versuri din Scrisoarea III a geniului Mihai Eminescu!
„Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.
Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni.”
@Io (adica Pixel):
Dupa 5 litri de Cola si miliarde de cipuri care au intrat in mine, TE VAD, nu ai cum sa te ascunzi domnule psiho-pupuuuuu….
Mareste doza la 5 cpr. Urgent !