Gest frumos făcut azi de un jandarm buzoian

El e Ram. Are șase ani. Ziua de azi a fost ultima în care s-a aflat în slujba statului. Mai exact, de azi Ram a fost pensionat. Va părăsi padocul Jandarmeriei, pentru a merge într-un alt loc, unde-i va fi bine, va fi îngrijit și iubit – noul acasă.

„Sunt aproape șase ani de când lucrăm împreună. Îl iubesc, n-aveam cum să-l părăsesc, să-l las altcuiva. Evident că o să-l iau la mine acasă”, a spus, cu lacrimi în ochi, Florin Crăciun, plt.maj. la Jandarmeria Buzău.

Florin și Ram pe drumul dintre serviciu și acasă

În ultimii ani Ram a fost folosit în acțiunile Jandarmeriei Buzău: competiții sportive, manifestații publice, defilări și parade, exerciții etc.

„În anul 2013, Ram, câine ciobănesc german, proaspăt “absolvent” al Centrului Chinologic de la Sibiu, sosea în curtea jandarmeriei buzoiene. Mișcările rapide ale cozii i-au trădat emoțiile noului început!  A urmat o perioadă frumoasă, a fost lângă noi în sute de misiuni, a stat cu urechile ascuțite țintind spre cer și corpul arcuit, pregătit să intervină, dar a avut și momentele lui de bucurie, trădate tot de coada jucăușă, care aproape că se transforma într-o elice când era înconjurat de copii, pe timpul activităților demonstrative sau când era în patrulă prin parcuri.

Astăzi nu a fost la fel de țantoș ca de obicei! Urechile pleoștite, privirea tristă, coada nu mai are chef de joaca! “Parcă înțelege ce se întâmplă!”, a remarcat un coleg. A îmbrăcat pentru ultima dată uniforma sa, hamul inscripționat, și a venit alături de colegii lui, jandarmii buzoieni, nu pentru a pleca într-o nouă misiune, ci pentru o ultimă defilare!

De astăzi se retrage din activitate, iar Florin, partenerul său, îi va purta aceeași grijă, preluându-l acasă la el. De astăzi, în aplauzele întregii unități,  Ram devine veteran jandarm!”, informare Jandarmeria Buzău.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

8 comentarii la „Gest frumos făcut azi de un jandarm buzoian

  • Nu e nici un gest frumos, ce nu stiu multi e ca jandarmul o sa incaseze pensie pentru ca ia cainele acasa, de aici si interesul de a lua acasa cainele. Deci motivul e unul financiar si atat, nu are nici o legatura cu bunatatea sau frumusetea.

  • Cainele cu stomacul lipit de spate iar posesorul cu burta de 1 metru… putem banui ca indemnizatia si norma cainelui din timpul “activitatii” s-a dus in burta jandarmului si asa se va intampla si cu pensia cainelui de acum inainte. Furt de bani.

  • Da Tereacă. Așa se scrie. Chiar este un articol bun. Felicitări. Păcat însă cu nu-ți poate crește coloană vertebrală. De ce ???? I-a uită-te-n în oglindă și vezi de ce .

  • Niște ciomăgari…

  • Dna Bianca, puțini din orașul ăsta îmi pot da mie lecții în materie de coloană vertebrală. Faptul că-l susțin pe primarul Toma, un primar bun pt acest oras, în ciuda a ceea ce credeți dvs. e pt că am coloană vertebrală și vreau binele acestui oras. A plecat Toma, ne-am întors la Boșcodeală și adio dezvoltare. În realitate, ăi de-mi reproșează mie că n-aș avea coloană vertebrală fie n-o au ei, fie sunt niște ignoranți. Iar comentariile care conțin insulte ori calomnii se cenzurează așa cum e firesc.

  • Ăsta da comunicat… Jindarii nu știu ce să mai facă, ce să mai zică, doar, doar, să pară și ei umani.
    Nu au cum să facă acest lucru pentru că sunt o instituție de forță, represivă a statului, așa cum este și în alte state care au jindari.
    Cât privește pensionarea câinelui după 6 ani de zile, eu zic că este mult prea devreme dacă câinele este perfect sănătos.

  • Mamă ce burtică are “boierul”! Cred că trage chiulul de la orele de sală!

  • Câinele este vai de mama lui, dar tricoul jindarului țipă pe el. Este greu la stat…

    P.S. Sigur jindarul merge la sală. La cea de mese!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.