Gest lăudabil, primar PSD din Buzău. „Cu respect și fair play, felicit echipa PNL”

Felicitările zilei le primește tânărul primar al orașului Nehoiu.

Printr-un mesaj postat pe facebook acesta a avut eleganța – în ciuda dezamăgirii rezultatului alegerilor – să-și felicite rivalii de la PNL pentru victorie. Nicio ocară, nicio calomnie către învingători, doar promisiunea „de a corecta greșelile și de a fi mai bun la viitoarele alegeri”.

„Dragi nehoieni,
În rezultatul alegerilor europarlamentare se regăsește munca, perseverența și capacitatea de mobilizare a formațiunilor politice. Electoratul a fost activat în număr considerabil, lucru apreciabil din punct de vedere al importanței unor alegeri.
Ca o particularitate demnă de apreciere și respect, se evidențiază prezența tinerilor la vot. Acest lucru este poate cel mai important din economia acestor alegeri și este semn că generația lor va căpăta o dinamică extraordinară, lucru care mă motivează foarte mult și pe mine personal, mai ales ca primar.
Rezultatele alegerilor în Orașul Nehoiu au fost următoarele:
PNL 36,91 %; PSD 27,05 %; USR-PLUS 11,16 %; Pro România 8,65 %; ALDE 6,42.
Cu sinceritate, respect și fair play, felicit în primul rând echipa câștigătoare a PNL-ului!


Mulțumesc echipei PSD, care a abordat această campanie cu seriozitate și respect față de alegători!
Le mulțumesc din suflet, alegătorilor care au susținut echipa din care eu fac parte.
Le mulțumesc pentru sinceritate, celor care ne-au transmis care sunt motivele pentru care nu ne pot vota. Un astfel de gest, mai ales în contextul rezultatului, ne menține conectați la realitate și ne determină să ne corectăm toate greșelile.
Când ești câștigător, lucrurile sunt ușor de asimilat. Când pierzi, primul lucru pe care trebuie să te concentrezi, după ce depășești șocul dezamăgirii, este cum să fii mai bun în următoarele competiții.
Dezamăgirea nu este un sentiment rușinos și nici nu caut s-o ascund.
Cum spuneam și la încheierea campaniei, lumea nu stă în loc după alegeri iar cetățenii nu trebuie să resimtă frustrarea pe care ar putea-o da rezultatele.
În viață, nimic nu se rezolvă regretând. Ai izbutit, continuă! N-ai izbutit, continuă! Fără riscuri nu e competiție, fără competiție nu e viață!
Încă o dată felicitări câștigătorilor și mulțumiri întregului electorat, pentru lecția de democrație!”

Un mesaj fair-play a avut și senatorul PSD Lucian Romașcanu.

„Felicitări, câștigătorilor! Îi felicit în primul rând pentru românii care i-au votat, români la fel de buni precum cei care au votat PSD. Nu suntem categorii clasificabile in funcție de interese…”

În schimb, la București, specimene precum deputatul mitralieră Cătălin Rădulescu, produc declarații șocante precum cea mai de jos.

„Eu îi rog pe medicii care au primit de 4 ori salariul să îl dea înapoi sau să plece din țară cum plecau până acum din cauza salariului, profesorii să meargă să muncească la fructe pentru că înseamnă că nu au fost mulțumiți de măririle salariale, pensionarii la fel să voteze USR și pe cei care au votat care au ieșit acum, fermierii să dea înapoi subvenția la USR pentru că oricum o să li se ia înapoi”.

Cu astfel de indivizi precum Rădulescu, Șerban Nicolae, Nicolicea, Manda ori Bacalbașa, PSD poate trage nădejde că la viitoarele alegeri va coborî sub 10%.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.