Ghinion. S-a stricat imprimanta! Ce decizie s-a luat

Mai erau cinci minute și peste o sută de buzoieni stăteau la coadă pentru a-și lua bilet de intrare.

„Ce facem, domnule reporter ? Începe meciul și noi nu putem intra în sală! Avem bani, dar nu vor să ni-i ia”, se plângeau oamenii de la rând.

Undeva, în apropiere, analizau situația șefii Gloriei, Ion Cazan și Cristi Ceaușel.

„Ghinion. S-a blocat imprimanta. Ne pare și nouă rău. Se mai întâmplă. Dar, oamenii de la coadă nu vor rata meciul. O să-i anunțăm acum pe cei de la rând că pot intra gratuit. Nu e vina lor”, a lămurit situația Cristi Ceaușel.

Cum până la startul meciului au mai trecut vreo zece minute, interval în care s-au prezentat echipele, niciunul din cei aflați la coadă n-a ratat golul reușit de Alina Ilie în secunda 43.

Ce ne facem, vine meciul cu Vâlcea

Gloria a câștigat superb aseară împotriva liderei Corona Brașov, iar publicul a plecat fericit de la sală. Atenție, oamenii care au venit aseară vor veni și duminică 20 octombrie cu Minaur Baia Mare, alt meci tare, dar încă și mai mulți luna viitoare (9 noiembrie) la derby-ul cu campioana Rm. Vâlcea. O măsură logică pe care conducerea clubului trebuie să o ia e înființarea unei a doua case la Sala Sporturilor.

De asemenea și suporterii ar face bine să-și achiziționeze bilete din timp. O decizie și mai inspirată ar fi să-și ia abonamente. Fetele vor juca din ce în ce mai bine, iar meciurile vor fi tot mai spectaculoase.

Ce frumos a fost aseară! Echipa de handbal fete devine un brand al Buzăului!

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

3 comentarii la „Ghinion. S-a stricat imprimanta! Ce decizie s-a luat

  • Suporterii adevarati au invitatii , nu intra cu bilete !
    Ce ziceti dl. Tereaca , organizati o strangere de fonduri ptr. sarmanii care n-au 10 lei sa-si cumpere bilet !
    Va rog frumos , faceti ceva ptr. acesti onorabili domni , de la oficiala!

  • Domnul suporter plătitor, domnii de la oficială şi chiar domnul Tereacă au abonamente !

  • Domnule Iliescu , pe cat pariem ca peste 60% din spectatorii de la oficiala au “invitatii” !
    Adica sunt niste “amarati onorabili ” ? Vino , te rog , pe 20.10.2019 si-i intrebam impreuna pe “domnii” de la oficiala !
    Sa nu-mi spuneti ca primarul da bani la echipa , ca nu-i da de la el ; da din banii publici !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.