Gloria e la 8 puncte de Rm. Vâlcea, dar ce e mai greu urmează

Victorie importantă reușită azi de Gloria, 40-36 (22-16) la Buzău cu Craiova.

Ale noastre (puține) au jucat bine, contra unui adversar care devine din ce în ce mai puternic după recuperarea jucătoarelor accidentate.

Ilyna și Blazevici au făcut (tot) jocul nostru, ajutate de Keita, meci bunicel, și de Czeczi în repriza a doua.

Ghinion, la penultima aruncare, Batinovici și-a dat un deget peste cap. Din nou îngrijorare că Buzăul ar putea pierde o nouă jucătoare de bază, după necazul cu Tiron etapa trecută, la Vâlcea.

După acest succes, Buzăul a pus 8 puncte avans față de Rm. Vâlcea cu șase etape înainte de final.

Dar ce e mai greu urmează, întrucât Buzăul are un program categoric mai greu decât Vâlcea.

Vâlcea poate câștiga tot în cele șase etape rămase (!), astfel că Buzăul are nevoie de patru victorii. Asta înseamnă (pe lângă Galați acasă și Mioveni deplasare) succes la Baia Mare (dificil) și apoi măcar o victorie din trei meciuri extrem de dificile:

Bistrița (d)

Brăila (a)

CSM București (a)

De remarcat, revenirea pe teren (azi) a Mădălinei Zamfirescu, dar Buzăul, după accidentarea lui Tiron, e subțire (numeric) pe atac.

Citește și:

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.